Un nou an...

care se apropie din ce in ce mai mult. Ramane in urma 2010, un an frumos cu realizari mai mici sau mai mari, cu noi prietenii legate, cu amintiri care raman pe viata... Cu siguranta experienta Taize nu e ceva ce vom uita prea curand (doar nu degeaba vorbeam vreo 2 saptamani numai de asta cu Cristina). Si mai sunt multe alte momente care au fost speciale si care mi-au aratat ca lucrurile mici sunt cele care-ti condimenteaza viata, ca drumul trebuie parcurs cu entuziasm pentru ca destinatia nu stii exact ce-ti va oferi, ca trebuie sa-i pretuiesti pe cei care-ti sunt alaturi pe acest drum si ca langa tine vor ramane aceia care te apreciaza pentru ceea ce esti. Sunt si alte lucruri care raman in urma in 2010 pentru ca asa e mai bine, dar acum e timpul sa privim spre 2011. Sunt tentata sa fac "New Year's resolutions" cu unele mici indoieli ca le voi duce la capat pe toate.(...)

Voua va urez un an nou mai bun, un an in care sa vi se implineasca macar o parte din dorinte, in care sa nu uitati sa va bucurati de fiecare clipa, sa va distrati, sa zambiti, sa fiti bucurosi, sa nu aveti nici macar un regret!

Un An Nou fericit!

Craciun fericit!

Dupa o zi lunga in care m-am pierdut printre dulciuri, am facut putin si pe Mos Craciun, am ajuns sa scriu si putin pe blog...

Va urez ca sarbatorile de anul acesta sa va umple inimile de bucurie, sa va aduca aproape de cei dragi si va poarte spre un an nou mai bun. De Craciun impartiti in jurul vostru zambete si fericire si fiti pregatiti sa primiti la randul vostru bucuria in suflet.

Craciun fericit!!!

La multi ani!

Foarte scurt si foarte la obiect! A trecut destul de multa vreme de cand nu am mai scris vreun post pe blog, dar nu puteam lasa sa treaca ziua fara a-i ura un sincer si calduros La Multi Ani Andreei!

Nu vreau sa ma insir foarte mult, asa ca iti doresc ca toate dorintele tale sa ti se indeplineasca, norocul si sanatatea sa roiasca in jurul tau, si sa fi fericita!

"Fratele tau mai mic" te pupa si ii pare sincer rau ca nu e langa tine astazi! La Multi Ani inca o data!

Schimbări

Cam acesta este cuvântul de bază pentru ziua de azi. Sinceră să fiu, nu știu dacă aș fi ajuns să scriu pe blog dacă nu ar fi venit un bun amic cu ideea de a face un sondaj și în acest scop să mă folosesc de blog. Iar dacă nu ar fi fost sondajul, probabil nu aș fi schimbat template'ul. Așadar, de la o mică sugestie s-a trecut la un mic redesign al paginii care sper să vă placă măcar cât de puțin.

Dar să trecem la ceea ce mă interesa și preocupa. Pentru că sunt în dilemă cu ce aș putea face într-o seara de sâmbătă am zis să vă cer și vouă opinia și să văd care ar fi activitatea preferată pentru o zi de weekend, cum v-ați simți și distra voi mai bine.

După ce se va încheia sondajul promit să revin cu un post în care să-mi exprim și eu opțiunea. Până atunci o să-mi omor majoritatea timpului "politehnește" cu câteva proiecte și teme, printre care voi strecura câte un film/serial și poate o plimbare.

Până la următorul post, vă urez să vă bucurați de soarele de afară!

My december...

1 decembrie...again...

Nu pot lasa nementionat un mare "La multi ani!" pentru zilele trecute care merita trecut si pe blog. Un "La Multi Ani!" pentru verisorul meu, Andrei, care "imbatraneste" frumos si un alt "La multi ani!" pentru toti cei care poarta numele de Andrei si Andreea...

Si fiindca e 1 decembrie si a venit luna pe care mereu o privesc ca fiind luna mea imi simt sufletul frematand intr-un mod diferit si inima invelita intr-o ploaie marunta de noiembrie trecut. Si daca n-ar fi vantul rece de afara (si orele nesfarsite de facultate...) probabil ca as hoinari pe strazi si mi-as lasa gandurile libere caci si ele sunt la fel de reci si taioase in momentul de fata.

[...Conversatie interesanta cu Cristina; promit sa revin cu completarea post'ului cat de curand...]

Sweet November...

A trecut mai mult de o luna de cand n-am mai scris pe blog, dar cu siguranta doar cateva secunde de cand mintea imi rataceste aiurea pe strazi tomnatice acoperite de frunze galben-ruginii. Nici nu mai stiu de unde a plecat ideea acestui post, dar stiu ca au fost cateva persoane care mi-au atras atentia asupra lipsei mele si carora le multumesc pentru faptul ca ma incurajeaza sa scriu.

Ma simt altfel de cand a venit toamna asta; un pic mai rece decat diminetile de toamna, iar tot ce mi se intampla acum mi se pare doar o adiere care lasa in urma ei doar niste frunze aruncate haotic prin colturi mici. Sunt fascinata de zilele astea frumoase si de soarele care-mi asterne un zambet pe chip, dar parca sentimentele mele sunt fade si totusi intense. Si, desi, la facultate vine cate un examen/test dupa altul parca am invatat sa le iau pe toate incet si la randul lor, cu o mai mica ingrijorare. Ca si cand nimic nu ar trebui sa ma grabeasca si n-as mai vedea fiecare secunda trecand; ce dulce iluzie... In schimb, incerc sa iau din fiecare secunda ce poate fi mai frumos, sa mai tiparesc un zambet pe foaia mea imperfecta, sa ma mai bucur la fiece minune a vietii. Si cu toate astea, toamna asta e atat de diferita de toamna trecuta, iar eu nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma intristez... A disparut pata acea de culoare ce-mi aparea in suflet aproape zilnic, o pata care ma bucura uneori, si-mi sfasia sufletul altadata. A aparut in schimb o noua sclipire in ochii mei, o sclipire care starneste curiozitate si care nu-i nimic altceva decat o bucurie de copil.

Imi misc degetele pe tastatura si la ora asta deja parca visez cum fug umbre pe strazi ascunse sub un soare bland de toamna si sub pasii lor fosneste un „comic book” pe ale carui pagini sta falnic un chip al deja cunoscutului „Robin” din „Batman”... Se pare ca povestiile cu bestii deja si-au pierdut farmecul... Umbrele ridica banda desenata de jos si intorc cu sete de curiozitate enorma pagina. Odata pagina intoarsa ochii deja mi se inchid si parca vad in fata mea un meniu mare din care degetele aleg involuntare: „Shut down”...

(Melodia recomandata de mine pentru azi: Kings of Leon - Radioactive)

Sentiment

" Daca cineva staruie sa-i spun de ce o iubesc nu pot decat sa-i dau acest raspuns: pentru ca e ea, pentru ca sunt eu! "

Boosh - Sentimente
Asculta mai multe audio diverse

3 noiembrie. O alta zi din calendar, o zi friguroasa de toamna care nu anunta nimic nou. Insa pentru mine inseamna mai mult decat atat, inseamna prima luna alaturi de ea, o luna in care am redescoperit fericirea si alte sentimente frumoase.

Vroiam neaparat sa scriu cateva cuvinte si cum ii eram dator Andreei cu un post, am decis sa o fac pe blogul ei. Stiu ca o luna nu e mult, pentru unii chiar nu inseamna nimic, insa pentru mine si aceasta perioada inseamna un motiv in plus de bucurie. Nu pot decat sa iti multumesc pentru ca existi, pentru ca ai spus "da", pentru zambetul tau plin de bucurie care imi insenineaza fiecare zi cand sunt cu tine, pentru micile griji pe care ti le faci pentru mine... Toate astea ma fac mai mult decat fericit!

E o luna de cand soarele parca straluceste mai tare, culorile par mai colorate, frigul pare mai cald pentru ca tu esti in fiecare gand al meu. Iar eu nu pot decat sa iti promit ca nu vei regreta alegerea facuta si sa sper ca distanta nu va fi o problema... Pentru ca acum cand te-am gasit asa de greu, nu vreau sa te pierd usor! Asa cum ti-am mai spus si ieri incep sa te iubesc incetul cu incetul! De ce? Pentru ca esti tu, pentru ca sunt eu!

La Multi Ani, Alex!

Fara prea multe cuvinte complicate si metafore: La multi Ani!

Octombrie, joc de masti...

Am simtit mai intens frigul ascuns in adierea de vant si mi-am dat seama ca in sunetul sau sta pitita ideea ca a sosit un nou octombrie. A trecut o alta vacanta cu dupa-amiezi in care ne-am delectat cu vorbele de duh ale strabunicului "Sictiiiir", cu jocurile de rentz in care ne gaseam toata bucuria, zambetele si hohotele de ras (sper Ady ca parintii tai n-au primit atat de multe reclamatii de la vecini); o vacanta nebuna cu atatea locuri noi si atat de multe clipe la care nu ma asteptam, cu un Taize de neuitat, cu 2 saptamani de IPW, cu o prietenie dintre bestie si scorpie care a crescut asa de frumos, cu prieteni vechi care sunt adevarate comori, cu prieteni noi care si-au gasit un loc in sufletul meu, cu ganduri care se plimbau nestingherite prin mintea mea zi de zi, cu momente in care as fi oprit timpul in loc, cu atat de multe constatari ale faptului ca prietenia e un lucru minunat si ca fericirea o gasesti in momente si de la persoane de la care nici nu te asteptai, cu iluzii aruncate in trecut ca niste pasi lasati pe nisipul ud care-si pierd urma odata cu timpul. Am privit discret si spre trecut si spre lucrurile pe care n-am avut niciodata curaj sa le spun, sa le fac, sa le dau glas intr-o lume muta. Nu pot spune ca am gresit sau am facut bine, asta-i un lucru pe care nu-l voi stii niciodata. A fost o vara plina, plina de vise noi, de priviri aruncate timid catre viitor, o vara care a fost aproape completa. Spun aproape, pentru ca i-a lipsit un singur aspect, un anume condiment care lipseste de ceva timp in viata mea si care i-ar oferi un gust mai bun. Si ar fi atat de multe de spus de vara asta, dar mi-e frica sa ma pierd in asta si sa uit de titlul de la care am plecat...

Octombrie a venit odata cu mutarea la Bucuresti si o noua perioada de studentie din viata. Printre locurile prin care am trecut mai alert sau mai domol, a fost si statia de metrou "Unirea", unde am reusit sa prind impreuna cu colegele mele de camera cateva minute dintr-un spectacol ce mi s-a parut foarte dragut. Era un joc de masti, o pantomima care ilustra fragmente din viata, iar melodia "Non, je ne regrette rien" e cea care completeaza perfect imaginea. Mi-a stat in gand azi faptul ca viata intreaga e o masca pe care o purtam dupa noi in fiecare zi; trista sau vesela, cu lacrimi pe obraji sau surasul pe buze, cu sperante sau dezamagiri, cu iluzii sfaramate sau vise implinite. Ma vad prinsa in propriul meu spectacol, zambind uneori amar cu ochii prinsi intr-un vartej al tristetii, calatorind cu o fata indiferenta prin statiile prin care ma poarta metroul timpului, ascunzand dupa mine un suflet prins in prea multe sentimente si impachetat bine in spatele unui zid mare. Sunt un personaj episodic sau principal, o masca printre multe alte masti, o piesa de puzzle decupata dintr-un gigantic tablou...

Octombrie, joc de masti, ascunde-mi sentimentele sub un zambet curat...

Diavolul si domnisoara Prym - Paulo Coelho

Diavolul si domnisoara Prym - "Intre bine si rau"

Un roman invaluit intr-o nota de mister, “Diavolul si domnisoara Prym”, ilustreaza o lume prinsa la mijloc intre bine si rau, sclava a nehotararii, puternica prin posibilitatea de a lua o decizie. Pastrand stilul accesibil remarcat si in romanele precedente (Alchimistul, La raul Piedra am sezut si-am plans), Paulo Coelho, scriitor contemporan, reuseste sa scrie o poveste care surprinde una dintre eternele dileme ale existentei umane: a fi de partea binelui sau a-ti ascunde sufletul in umbra raului.
Viscos, o localitate in care se afla o veche statiune montana uitata de lume, este peisajul in care se scrie actiunea romanului. Locul pare a fi populat doar de persoane peste care vremea a trecut, iar intre oameni s-a creat o legatura care, aparent, ii face sa traiasca in armonie. Viscos este scos din amorteala de sosirea neasteptata a unui turist care va aduce odata cu el si nelinistea. Pus pe drumuri de amintiri dureroase si gustul amar al vietii, strainul este cel care va starni in inimile localnicilor un adevarat razboi. Primejdia este simtita de Berta, una dintre batranii locului, insa aceasta incearca sa-si indeplineasca misiunea doar sfatuind-o pe cea care va detine un rol cheie, Chantal Prym.
Strainul ofera locuitorilor solutia pentru dezmortirea satului astfel incat sa redevina un loc care sa aiba un viitor si sa nu fie bantuit de faima trecutului. Domnisoara Prym, singurul personaj tanar, devine mesagerul turistului si primeste astfel in maini soarta localitatii. Insusirile tinerei se construiesc treptat pe masura ce actiunea se desfasoara, astfel incat deciziile la care va fi supusa vor contine o nota de suspans. Asteptarile sale se schimba pe masura ce timpul trece, povestea capatand astfel rolul unui drum initiatic la care eroii basmelor erau supusi. Maturizarea tinerei se desfasoara in acelasi timp in care adultii vor avea de pus in balanta cele 10 lingouri de aur cu viata unui om. Actiunea va creste gradat in intensitate timp in care conflictul interior din sufletele personajelor se accentueaza capatand un caracter dramatic.
Povestea pare a fi trecuta printr-un filtru al trecutului si traditiei caci se deschide cu o legenda a binelui (Ormuzd) si a raului (Ahriban) si contine pe alocuri fragmente in care este evocat un erou spiritual (Ahab) al locului. In jurul actiunii se construieste o adevarata problematica a situatiei actuale a fiecaruia dintre noi: a renunta la propria integritate pentru o bogatie trecatoare, a-ti schimba statutul cu pretul unei constiinte incarcate. Este judecata subtil etica oamenilor si tendinta acestora de a decadea izvorata din dorinte materiale profane. Cadrul actiunii pare sa devina o „inchisoare” a sufletelor, un loc in care nimeni nu indrazneste sa intre, dar si din care nimeni nu gaseste curajul sa plece. Singura persoana care mai intrezareste o idee a plecarii este Chantal, dar decizia ramane una prea delicata iar doar finalul va dezvalui daca trecutul poate elibera prezentul catre orizontul viitorului.
„Diavolul si domnisoara Prym” este un roman care pare a fi un basm contemporan al carui erou este supus unei lupte interioare cu „balaurii” propriei moralitatii, un roman in care este surprinsa esenta fiecarui om si oscilatia permanenta dintre bine si rau, un roman pe care-l citesti cu mare interes in asteptarea deznodamantului.
(20.09.2010)

Desene animate:X

M-am bucurat ca un copil mic cand un bun prieten mi-a pus in fata ecranului amintiri despre desenele animate ale copilariei. Nu-mi aduc aminte prea bine toate detaliile: numele tuturor personajelor, desfarurea completa a actiunii, insa imi aduc perfect aminte de cat de fericita eram in vremurile acelea, cat de entuziasmata eram sa vad inca un episod sau cum stateam cu sufletul la gura asteptand urmatorul desen. Am frematat cand am revazut asta-seara cateva secvente din "Strumfii - the smurfs" sau cand am vazut cateva imagini cu Sandy Bell si Galaxy Rangers. Aproape pentru fiecare desen am asociata o anumita scena din copilaria mea pe care mi-o aduc aminte de parca s-ar fi intampla acum putin timp.

"Galaxy Rangers" sau serifii care se plimbau prin univers dupa cum mi-i aminteam eu. Am cautat atat de mult numele acestui desen si tot nu gaseam, noroc cu Duku ca mie mi-ar fi trebuit ceva mai mult ajutor pentru memorie. Cred ca aveam in jur de 5 ani cand ma uitam la ei; de cele mai multe ori ma uitam si tata statea pe langa mine si asa o asteptam pe mama acasa.

"Captain Planet"... Eroul copilariei mele; Captain Planet si "planetarii" erau pe departe favoritii mei. Ajunsesem in clasa a 12-a sa ma grabesc spre casa dupa ce terminam orele ca sa pot prinde un episod. Recunosc ca nu mai eram chiar atat de fascinata, insa am ramas placut impresionata de caracterul lor educativ.

"Sailor Moon". Aparuse pe TVR 1 cand eram in clasa I si starnise o adevarata nebunie; cel putin in clasa mea:). Stiu ca daca ratam vreun episod era o mica tragedie si regret si acum ca spre sfarsit nu mai reuseam sa-l vad integral (nu-mi aduc aminte exact de ce). Am revazut impreuna cu o prietena cateva episoade la orele de info in clasa a 12-a.

"Strumfii". Nu-mi aduc aminte prea bine ce se intampla in lumea strumfilor, dar stiu ca erau piticii aia albastrii si simpatici foc. Primisem intr-un timp numele de "strumf" de la matusa mea si de asta imi era tare drag:).

Sandy Belle, Testoasele Ninja, Tom&Jerry, Looney Tunes erau de asemenea o nebunie pentru mine. Imi aduc aminte si de un desen animat pe care-l vedeam pe RTL1 cu o tipa care juca volei, si de Flinstone sau Pinky&Brain pe care ii vedeam pe Pro Sieben (din pacate n-am invatat nicio boaba de germana). Si probabil mai sunt cateva desene pe care le-am omis acum, dar care mi-au inseninat copilaria.

Aah, sa nu uit. Toata lumea imi spunea de "Viata cu Louie"... Ei bine, pana la 20 de ani, nu am vazut niciun episod din acest desen. Daa...daa, stiu, mi-am ratat copilaria, dar timpul nu-i pierdut;).

Desenele astea sunt mai mult decat niste desene, sunt fragmente din copilaria noastra. Sper ca v-am starnit cateva amintiri frumoase. De fapt, pentru post'ul asta ar trebui sa-i multumesc lui Duku; daca nu mi-ar fi adus el aminte probabil nu as fi ajuns sa scriu.>:D<

19 cu pasi rapizi spre 20...

La Multi Ani, "scorpia" mea draga! Bestia iti ureaza ca anul acesta sa ai parte de multa iubire, sanatate si realizari! Zambeste de cat mai multe ori si imparte surasuri tuturor, viseaza si lupta pentru vise, iubeste cu sufletul deschis, pastreaza-ti inocenta si sufletul curat!

La Multi Ani, Cristina!

P.S: Va urma un later update, dar la cum se misca netul meu asta se va intampla maine pe la pranz!

Alege...

Intre a-ti urma visele sau a te conforma societatii, a avea curajul sa faci un pas inainte sau a ramane blocat in acelasi loc, a fi tu insuti sau a fi cel pe care societatea se asteapta sa-l vada, a-ti asculta sentimentele sau a ti le reprima, a putea trai extraordinarul sau a-ti trai banalul, a-ti inchipui ce-ar fi putut fi sau a trai acel ceva, a-ti asculta sufletul sau a-ti asculta mintea, a deveni un om mai fericit sau a ramane la fel de ursuz, a fi cel mai bun exemplu pentru societate sau a fi dovada ca exista fericire, a ramane cu povestea in minte sau a-ti trai povestea, a prinde sansa sau a o rata, a-ti face datoria fata de familie sau datoria fata de propria-ti persoana, a avea curaj sau a te opri inainte de a incepe lupta, a iubi sau a visa ca odata ai avut sansa sa iubesti. Doar tu alegi...

O poveste care te va face sa te gandesti la alegeri si la ceea ce ai opta pentru tine atunci cand esti pus in fata iubirii si a familiei o poti descoperi citind "O iubeam" de Anna Gavalda. O carte care se citeste foarte rapid si care-ti ilustreaza gustul unei iubiri neimplinite si 2 frumoase povesti de viata.

Melodia zilei de azi: Stereophonics - Have a nice day.

Septembrie

O noua foaie intoarsa si inca o vara care a trecut atat de repede. Sunt destule momente care merita reamintite si poate inca atatea care ar trebui sterse cu buretele, important e insa ca ceea ce am trait a fost in felul sau unic. De la zambetele strengare si hohotele de ras pana la fetele triste, clipele de ramas-bun sau uimirea de pe chipurile noastre pana la jocurile de rentz, covrigii calzi, strazile incalzite de buna noastra dispozitie (si aici ma refer la strazile de pretutindeni: Franta, Dragasani, Calimanesti, Bucuresti).

A fost o vara in care am incercat sa-mi pun in ordine in ganduri si in sentimente, sa las deoparte ceea ce a fost rau, sa privesc cu incredere spre viitor si sa mai prind curajul sa sper. Am revenit in orasul adolescentei si din fericire mi-am pastrat aproape bunii prieteni din liceu si asa mi-am demonstrat ca prietenia trece peste multe si conteaza poate mai mult decat orice sentiment.

Mai multe despre vara asta va puteti da seama din post'uri. O mare parte am petrecut-o in excursia spre Taize, la Calimanesti, iar restul s-a impartit intre Bucuresti, acasa, Dragasani. Am evitat sa discut despre sentimente sau lucruri mai personale, asta poate si pentru ca am incercat sa le las deoparte si sa iau in seama doar ceea ce era practic si obiectiv. Nu e ca si cum as fi pus o bariera, e doar o mica pauza, o pauza in care vreau sa profit de fiecare clipa si sa o traiesc cat mai frumos posibil.

A inceput un alt septembrie, unul rece care-mi amorteste sufletul cu adierea sa. Nu imi doresc decat ca vacanta asta sa se termine cat mai frumos si sa fie o luna in care sa ma pot bucura in continuare de clipe demne de amintit alaturi de cei dragi. Nu pot spune ca tine, Ady, ca-mi doresc ca vacanta asta sa se termine; inca mai am nevoie de ceva leneveala:). Voi ruga toamna sa-mi acopere inima cu umbra unui copac, iar pe voi sa ma treziti la realitate cand se termina septembrie:).

Cateva citate

gasite cu ajutorul facebook'ului:

- true friendship isn't about who's being the smart ass, is just about being there when someone needs u.

- Don't tell me the sky's the limit when there's footsteps on the moon

- Don't mistake honesty for bitchiness and don't mistake kindness for weakness.

- I told the old man I needed some space, so he locked me out of the house !

- I'm not weird. I'm limited edition!!! (aceasta imi place tare mult)

- How can you approve the quality of your life without first improving the quality of YOU?

Later Update: Uite ca ti-am si facut pe plac... Sa nu mai zici tu ca nu te ascult...:)

Summer 2010 - Road to Taize - Final Part

Si-asa am ajuns si la ultima parte din amintirile despre Taize:

-Spre final ne-am dat seama ca iubim si McDonald's;

-De la cat de incendiari suntem, am facut explozie la un cauciuc;

-"M-am dus sa tai un copac" a fost hit'ul excursiei (stiam eu ce stiam cand cantam asta inainte de-un examen);

-In loc de vocalizele clasice cu "ma me mi mo mu" (de care oricum am beneficiat) am avut parte de "o o o o o" pe ritmuri de Voltaj;

-Cadoul pentru urmatoarea aniversare a lui Andrei este o perna cu poza scorpiei - la cererea sarbatoritului;

Si acum partea asteptata in special de Andrei (el fiind autorul). Urmeaza seria de glume cu Andreea - editia 2010:

Cine e mare si ii plac copiii mici?!

R: Michael Jackson

Ce-a facut Andreea cand a ajuns la Taize?

Variante: Si-a dat cu pumnii in cap;

A descoperit o noua pasiune;

R: A facut cruce.

Cine e George?

Variante: baietel de 16 anisori din Cluj

colegul de liceu al Cristinei

R: Ex-presedintele Americii (George W. Bush)

Cine e David?

Variante: "Bobocelul"/Beckham

R: Scriitorul psalmilor

Ce a admirat Andreea in Taize?

Variante: Privelistea

Parul

Mijloacele de transport

R: Still Unknown

Care este pasiunea Andreei?

R: MINORI(tatile)

"-Andreea ce intelegi prin minor?

- Ceva mai tanar ca revolutia."

Ce are Andreea in cap?

R: Minori.

Cat de mare e nasul Andreei? (>:P)

R: Suficient de mare cat sa fie de nasul lui George.

Cantecul preferat al Andreei?

R: Orice in G. minor;

Ce a zis George cand a vazut-o pe Andreea?

R: Sarut-mana!

Ce a admirat Andreea la camera lui Andrei?

R: Curatenia.

Din ce punct de vedere arata bine George?

R: Arata bine cu degetul.

Ce a admirat Andreea in Franta cel mai mult?

R: Romanii.

Andreea, do u speak English?

R: Yeah, a LITTLE.

Andreea, have you got big problems?

R: No, just MINOR ones.

Cu cine seamana Andreea?

R: Cu Michael Jackson.

Felul de mancare preferat al Andreei?

R: Micii.

Who are little boys afraid of?

R: A Booga (Wo)man.

Sincer, unde ai fost in timpul excursiei?

R: In autocar...bine, bine si in cateva benzinarii.

THE END

Summer 2010 - Road to Taize (8)

Ziua 12: 2nd day on the road

- faptul ca esti major te ajuta enorm sa faci contrabanda cu tigari;

- Hit'ul Taize, single regional Dragasani/Bucuresti/Buzau:

"Noi bem vin, noi bem vin

Ne pilim, ne pilim

Adu damigeana, adu damigeana

S-o golim, s-o golim."

Negativul a fost cel de la Frere Jacques.

Asadar, extramultumiri pentru varianta romaneasca a lui Frere Jacques.

Una peste alta a fost o super excursie, cu de toate: credinta, muzica, prieteni si o portie de adrenalina.

Probabil ca ultima multumire ar fi cea pentru o super vacanta, pentru o buna organizare, pentru rabdare, pentru amintirile pe care le vom avea de povestit.

Asteptam urmatoarea excursie (probabil Road2UK) cu zambetul pe buze si entuziasm.

Ultimul meci din campionatul "Vuvuzela de aur" - faza pe autocar. Proba de foc - strambatul cu hohote, castigatoare detasata a fost colega de munca a lui Andrei, spre incantarea si mandria lui.

Multumiri lui George pentru cuvantul metaforic "vuvuzela". Pentru asta (si inca alte cateva lucruri) ai admiratia noastra:).

Remarca: am gasit fata care sa-l faca pe Andrei sa planga (de ras:D).

Dezbateri despre care grup de discutii mi-ar fi placut. Concluzia: clar grupul meu a fost cel mai tare! (dupa ziua de safari, parul balai sau ochii caprui).

Motto: "Pitzipoanco, tipa-ncoa aparatu' foto!"

Summer 2010 - Road to Taize (7)

Mai revin cu cateva amintiri din Taize ce au ramas o veche datorie. Asadar,

Ziua 10: Familia traznita face o noua victima

(Cum, Doamne iarta-ma, sa fi popa si sa o inviti pe ghida in camera urmatoare singura cu tine si asta de fata cu sotia si copii tai?!?)

Echipa MPI filmeaza reclama la Altex in varianta uploadata a carei replica centrala va deveni "si-ala micu' cu gel si poop de porumbel in cap era fiu-su', maaa!"

Fetele noastre n-au mai rezistat tentatiei si s-au dus la bulangii. (Boulangerie; ce sa faci daca produsele de panificatie arata asa gustos; efecte tarzii -> 54 kg la subsemnata:|)

Tratative la nivel inalt cu Andrei pentru datoria de 3 euro -care spre final a ajuns la 30. Rugaciunea zilei: "dar'ar Domnu' sa scada cursul la euro cand ne intoarcem in tara!"

Identificarea brazilor pitzi cu ajutorul fetelor (sedinta de seara la umbra nucului batran);

Ciobanasul care freaca mielul in papusoi a fost cautat de "autoritatile" germane. Oile turmei: Liliana, Andreea, Aura si Cristina intreaba curioase care dintre ciobanasi. La raspunsul "Alex", Cristina detectiva profesionista, incearca sa descopere pe inculpatul care instiga nemtii la trandaveala, jocuri si buna dispozitie. In unanim, cu zambete strengaresti, raspunsul a fost: "Aleeex, with the T-shiiiiiiiiiiiiiiiiiiirt!":)

Ziua 11: The road back home

- Andreea ramane fara privelisti de observat (se mutasera baietii in celalalt autocar);

- Are loc reclama de socializare: "Vrei sa ne combinam la cazare" de data in numar de 3 si in varianta gay...

- Programul de rugaciunea s-a prelungit la "cererea" noastra a tuturor. Si-asa a devenit autocarul "biserica in miscare";

- Vocabular nou: "miroase florile la radacina"

- Iubim noua marca de apa plata care pe deasupra mai e si aromata: "Eau de toilette". Din prea multe fonduri cu asta ne-am procopsit.

- Tot din prea multe fonduri am ajuns sa ne scutim de o racorire la toaleta in favoarea statului pe scaunul din autocar si asteptatului.

P.S. Mai urmeaza 2-3 post'uri despre Taize si apoi revenim la program de bla-bla:). Astept subiecte, propuneri de la voi.

All good things come to an end - IPW 2010

Au mai trecut 2 saptamani din vacanta aceasta, 2 saptamani pe care le-am petrecut printre laptop'uri, cabluri de net, dar mai ales printre prieteni. Ne-am dat "manutele" si am mers cu ochii inchisi spre necunoscut, am incercat sa procesam lucrurile la rece, dar nu ne-a prea iesit asta in privinta berilor, am admirat roboteii si ne-am colorat sentimentele si apoi le-am asezat intr-un plic.

Fiecare zi a fost deosebita in felul sau si am avut parte de tot felul de aventuri. Din punctul meu de vedere cea mai interesanta experienta a fost cea de la Scavenger Hunt, unde am cautat "comori" printr-un svaiter, am avut ganduri de bine pentru localnic:-", am incercat sa descifram codul morse si am demonstrat ce buni degustatori suntem. La seara de sport am hotarat sa joc fotbal si interesant a fost faptul ca in echipa adversa juca Tudor. Cum norocul e de partea amatorilor, am reusit sa dau un gol si sa-l las surprins pe Tudor, in timp ce sala era inca uimita. Drumetia de pe munte a fost un prilej de a-ti masura fortele, dar grupul nostru "lenes" a ales patul primitor si o bere/un suc rece in favoarea varfului Cozia. In cel de-al doilea weekend ne-am bucurat de vizita Aurei si a lui Burly si ne-am "racorit" sufletele invartindu-ne norocul. Ei au avut parte si de niste peripetii in plus si au beneficiat de rute CFR extra. Am discutat cu proaspetii ingineri care ne-au impartasit din experienta lor si carora le-am prezentat situatia actuala a studentilor "copii". Eu si Cristina inca n-am ajuns la stadiul de comunicare wireless sau telepatica->(Victor&Tudor) si ne-am multumit sa ne impartasim parerile despre hartia igienica sau mai stiu eu ce alte prostii pe mess. Distanta de 1.5 m era mult prea mare pentru noi, iar subiectele de discutie prea "rafinate" ca sa fie interesante si pentru ceilalti.

In ceea ce priveste cursurile si laboratoarele, am beneficiat de o super profa care ne-a invatat si ca buna dispozitie e cheia catre succes si ca atunci cand nimeni nu are chef de nimic un zambet face cat sute de cuvinte. Iti multumim, Dony, pentru tot ce ai facut pentru noi si pentru infinita rabdare de care ai dat dovada!

Printre altele am invatat ca poti distruge intr-o secunda ce construiesti intr-un timp indelungat, ca gresesti in fata celor carora le pasa si ca e greu sa indrepti greselile, ca de cele mai multe ori cuvintele sunt de prisos, ca rabdarea e o minune, ca prietenia e cea mai de pret arta, ca unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poti face e sa zambesti.

Nu am sa uit sa-i multumesc lui Alex pentru toata organizarea si pentru toate eforturile pe care le-a facut pentru ca noi sa ne simtim excelent! Asteptam urmatorul IWP!:D

O descriere mai in detaliu a scolii de vara IWP o gasiti aici.

Later Update: In timp ce Victor si echipa sa, castigatorii activitatilor extra, s-au ales cu un arici simpatic numit Marcelica, eu m-am ales cu nick'name'ul de "maimutica".:)

Summer 2010 - Road to Taize

Ziua 6: Ali Banan si cele 40 (+5) de multumiri!

Multumim lui Ali Banan pentru ca:

1. nu lucreaza pentru echipa adversa;

2. ne-a dezvoltat spiritul de observatie si intuitia;

3. n-a lasat vreun coltisor al Taize-ului neexplorat;

4. ne-a invatat simbolistica culorilor (portocaliu - ai incurcat-o, kaki - Doamne infoaie-te);

5. nu a plecat din Dragasani cu noi;

6. ne trezea in autocar la ora 6 sa prindem UV'urile (frumusetea cere sacrificii);

7. frumoasa voce care poate trezi si mortii;

8. ajutorul dat la impachetatul bagajelor si evacuarea lor in caz de urgenta;

9. datorita lui fetele au aflat in ce pozitie dorm;

10. nu a gresit niciodata cararile;

11. nu a ratat nicio usa;

12. ne-a scutit de drumul pana la intrerupator;

13. am economisit bateria telefoanelor care nu mai trebuia sa ne dea trezirea;

14. ne-a ajutat sa cunoastem mai bine Taize-ul si astfel sa nu avem probleme la Safari (am avut lectile bine facute pt Brother Maxim);

15. nu si-a ales o cariera in politica;

16. ne incanta cu absenta sa in biserica;

17. jumatatea de creier superflua pe care o poseda;

18. vizitele regulate pe care le efectueaza incognito la dusurile fetelor;

19. ne-a demonstrat ca slujba e plictizzzzzzzzzzitoare;

20. nu ne-a dus in Sahara;

21. ne serveste drept sursa de inspiratie poetica;

22. doza de adrenalina care ne gadila venele in momentele in care autobuzul poposeste in fiecare statie;

23. n-a stiut ca portocaliul nu este o culoare de camuflaj;

24. ne ajuta sa consumam caloriile asimilate;

25. recordul de 100 m/5 secunde (inca asteptam Guiness Book)

26. stabilirea unui nou trend: orange (eu inca sunt pe cosmote si vodafone);

27. ne-a invatat cat de nocive sunt sticlele de plastic;

28. nu ne deranjeaza si cu batutul in usa;

29. nu saliveaza privind fetele la dusuri. Altfel, aveam inundatii;

30. n-a avut fonduri suficiente ca sa puna garduri electrice in jurul Taize'ului;

31. ne-a facut sa invatam sa ne descurcam intr-o statie de autobuz;

32. fetele au invatat sa-si controleze emotiile;

33. prenumele lui nu-i greu de anagramat;

34. e dispus oricand sa ne trimita acasa (adevarata "acasa"!);

35. avem ce (+despre cine) sa povestim acasa;

36. reuseste sa adune toti miei Domnului in timp record (doar cu o sticla);

37. ne-a invatat jocul "Uite popa! Nu e popa!";

38. fauna observabila;

39. te ajuta sa cedezi;

40. ne-a adus mai multe vuvuzele decat la CM;

41. ne-a plasat in primul rand;

42. Andreea si-a gasit in sfarsit pantaloni pe marimea ei (Amin!/Aleluiaaa!);

43. Andreea a descoperi (&practicat) pedofilia (obiectez!!!);

44. generatiile viitoare o vor ocoli pe Andreea din cauza motivului enuntat mai sus;

45. e doar unul.

P.S. Spre sfarsit avem si alte multumiri, mai de Doamne-ajuta sa zicem. Intr-un final totul a fost ok... Urmeaza cateva notite de-ale lui Andrei de pe vremea cand stateam in iarba.

*se pusa Andreea pe un sarvatel umed si o pune pe Cristina sa o pipaie (stiti voi, betivii au nevoie de o a doua parere...!). Cristina se conformeaza. (aici obiectam amandoua; o puneam sa verifice daca m-am udat)

Motto-ul zilei: "Acidul cianhidric formeaza prin trimerizare un compus ciclic!" adica deci "Nu te juca cu focu'!" ca dee... chimistii de azi "e" piromanii de maine!

Din spiritul meu de observatie: Transporturile din Franta merg cu precizie elvetiana si cu energie chineza (=>20 avioane/h)

Cica Dragasaniul are mai multe parcuri decat Macon'ul.

Aaa, sa nu uitam de intalnirea romanilor care nu s-a mai tinut la Taize ci la Macon.

Summer 2010 - Road to Taize (6)

Ziua 5:
Partea 1: Auschwitz la conserva

Prima trezire din Taize (nu atat de zgomotoasa si poluanta ca urmatoarele...stiti voi, sticlele de plastic nu prea-s biodegradabile) si totodata momentul in care am realizat cat de multi suntem. Ca si in dupa-amiaza precedenta, baile erau pline - coada la fete ajungea pe undeva pe la usa de afara (la baietii, bineinteles ca era aproape liber:p), iar cuvintele principale erau agitatie si dezorientare. Ne strangem cu totii sa mergem la masa (seara trecuta primisem o conserva gustoasa dupa parerea unora, nu neaparat si a mea->Auschwitz la conserva). Pe drum nu am observat cat de multe persoane erau, insa in fata mini-cantinei am realizat ca acolo suntem un adevarat batalion care se pregatea de o saptamana de antrenament intens. Din punctul meu de vedere, masa a fost gustoasa de cele mai multe ori in care am fost (vreo 2 zile am tinut post negru, si in inca vreo 2 zile ne-am abtinut de la una din mese... am invatat ca ce-i mult strica si e mai bine sa lasam pentru altii, de asta ne-am si indepartat de masa la vreo cateva zeci de km). Well, impresia generala era ca suntem o armata infometata care asteapta destul de curioasa sa-si vada misiunea pentru saptamana respectiva.

Partea 2: Banana romaneasca

(Termenul vine cu copyright pentru Brother Maxim)

Dupa masa de dimineata am plecat toti cei din gasca vesela catre intalnirea cu "sefu' ", brother Maxim. Eram deja impaunati din ziua trecuta stiind ca vom fi responsabili pentru cei mai mici decat noi si ca vom avea un aer mai "batranesc" in jurul lor (Cristina stie de ce folosesc cuvantul asta). Din toate tarile, Romania avea trupa cea mai mare, aproape ca am ocupat cat cealalta jumatate de Europa care a mai avut participanti. Brother Maxim ne-a aratat ca poti face show si intr-un astfel de loc, ca buna dispozitie te ajuta atat pe tine cat si pe cei din jurul tau. Ne-a placut foarte mult stilul sau si urmatoarea saptamana in care ne-a indrumat a fost foarte faina. Pot spune ca dimineata ne ajuta sa trecem peste dificultatile din intreaga zi tocmai datorita acestor reuniuni. Cum va spuneam, romanii au fost in numar maaare si in intarziere, ca de obicei. Pentru zilele viitoare, suedezi trebuia sa vina cu 5 minute mai tarziu, elvetienii la fix, iar romanii cu 15-20 de minute mai devreme, poate poate asa ajungeam si noi la timp. Ne-am primit numele de "banana romanesca" si ne-am bucurat de furculition'ul "impresionant" facut chiar de Maxim. La impartirea grupelor, am dobandit 3 frantuzoaice simpatice, 3 suedezi (printre care si un "bobocel") si 4 romani (2 fete si 2 baieti - dintre care unul era G minor:) ). David, bobocelul, ne-a ajutat foarte mult pe mine si Liliana sa bond'uim grupa si astfel sa ne simtim ok unul in prezenta altuia. Aura si Cristina au mostenit o alta grupa in care aveau poloneze, nemtoaice si romani; Burly a primit numai fete; Nitzu s-a ales cu 3 nemtoaice simpatice care-l strigau tot timpul "Alex;;)", iar Andrei s-a orientat catre grupul de franceza (norocul lui....asa a cunoscut-o pe tipa care l-a facut sa planga de ras).

Motto'ul zilei: "How you call a killer who kills himself? -> A sel(l)fish killer. Asta a fost duma care ne-a innebunit toata seara si datorita careia Andrei simtea dorinta de a-si infinge unghia-n gat in toata zilele ce au urmat.

P.S. Din cate imi aduc aminte, atunci a fost prima seara in care s-a dat stingerea in mod serios: cu patrulat, stins lumini, batai in usa si prezenta. Doar nu va imaginati ca era posibil sa ne culcam mai tarziu cand a doua zi dimineata ne astepta sesiunea de rugaciuni.

Urmatorul post va contine si un cuvant nou in vocabular, ceva care e la actualitate cu evenimentele sportive de anul acesta. Veti vedea despre ce-i vorba;).

Fragmente dintr-o seara de vara

Odata ce am revenit acasa, au reinceput serile pierdute si jocurile de rentz si vorbele de duh. Mi-a facut placere sa-mi revad prietenii si colegii, sa ratacim impreuna pe strazi si sa stam la povesti. Ca tot sunt mai batrana decat revolutia, pe mine m-au gasit tocmai buna de sprijinit (cum spuneam, s-a deschis campania "Sprijiniti-i pe tarani!"). Daca n-am gasit un loc mai bun de stat, din cand in cand mai stateam si pe ganduri si am descoperit ca oricat de mult ti-ai dori nu poti multumi niciodata pe toti si ca ar fi o idee buna sa incerci sa te multumesti pe tine. (stiu ca suna egoist, dar prea multa amabilitate e cam overrated). Am aflat ca lucrurile se schimba si ca-i destul de dezamagitor sa uiti de cei care ti-au fost prieteni, ca persoanele care ti-au fost aproape la greu, vor fi langa tine intotdeauna. Revenind la lucruri mai dragute vreau sa va spun ca oficial s-a hotarat ca mie mi s-a pus cel mai nepotrivit nume de cod, "Bestia"; cu toate astea, mie mi se pare foarte amuzant. Am avut parte si de revarsari ale intelepciunii stramosilor baietilor, unele mai pline de esenta decat altele. Le voi insira la sfarsitul post'ului. Voi lua o pauza de la blog'uit pentru un timp, dar voi incerca sa recuperez partea cu excursia cat se poate de repede. Intre timp nu va pot spune decat sa va petreceti frumos vara!

Strabunicul Sichim: "Mai bine pe locul 6 decat pe locul 4." (mai ales cand sunt 6 jucatori, nu-i asa?)

Strabunicul Serban: "Decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos." (Intelept tare bunicul tau, Andrei:) )

Summer 2010 - Road to Taize (5)

Ziua 4: Lyon...Lyon...Auschwitz, pardon, Taize...

O seara nelinistita in autocar cu tot felul de incercari de a dormi, unele mai nereusite decat altele (asta cel putin din punctul meu si al Cristinei de vedere). Unii pierduti prin sacul de dormit, altii cu picioarele pe geam. Dimineata trezirea, inca nu ca la armata - veti citi zilele urmatoare si despre asta-, pe la o ora relativ tarzie pentru programul de excursie si apoi la plimbare prin Lyon. A fost ziua de instructaj intens pe autocar (nu faceti aia, nici pe cealalta, dar nu aveti voie nu stiu ce, dar grija cu chestia respectiva, dar rugati-va intens (sa nu va prindem)). Pacat ca eram mult prea adormiti ca sa mai fim atenti si la ceea ce ne spunea saracu' preot. Ca tot vorbim de preot si de cuvintele sale de duh, uitasem de seara cu nevoi...nevoi decente, bineinteles. Pey ce altfel de nevoi ai putea avea in primele seri in care iti petreci destul de mult timp in benzinarii? Revenind, la drumul nostru spre Taize... vedem noi cateva imagini, interviuri cu cei care au fost in anii trecuti si ne uitam la ei destul de ciudat... Pe masura ce inaintam, peisajul ne facea sa credem ca ne rupem treptat de civilizatie, obstacole in calea asta mai ramaneau indicatoarele unde mai zaream si noi un Paris/Lyon din cand in cand. In cele din urma ajungem la destinatie, lasand in urma si in jurul nostru praf, muuult praf. Coboram, ne luam bagajele, atitudinea de tarancute si privim. In gand ne vine intrebarea: "Da' mai spre Sahara nu ne puteau duce si ei?". Fetele noastre incepusera sa prinda contururi tot mai diverse, de oameni destul de chinuiti. Ne uitam unii la altii, dupa caz ne facem cruce si apoi incep conversatiile. Liliana si Nitzu isi fac propriul program de mers al avioanelor, isi aduc aminte subit de parinti si de viitoarea lor calatorie in Franta: "parca e peste o zi, doua, nu-i asa? Ceva mai rapid daca se poate!!!". Dupa putina prajeala la soare, se gandesc sa ne mute si pe noi o idee mai la umbra. Andrei se apuca de carat geanta cu "machiajele", Burly cara bagajul micut al Aurei, iar noi...caram si noi ce putem, ca doar n-om fi Superman. Printre bagaje se aud diverse supozitii despre locatie, cea mai des amintita fiind "Auschwitz". Pregatiti de tot ce se poate intampla, ne bagam si noi inauntru cu restul si ne impartim dupa varsta. Mai smecheri ne ascundem pe undeva mai prin spate ca, deh, auzisem si noi ca-i mai bine asa. Nitzu atrage priviri dragute catre grupul nostru cu ajutorul glumelor sale si a invocarilor frumoase la adresa popei. Asteptam noi sa ne strangem toti si apoi incepe strigarea listei(nu a lui Schindler, ce credeati, a lui Balan, bineinteles). Prima pe lista neagra, Cristina; o urmeaza indeaproape Liliana si apoi eu. Baietii erau prapaditi pe jos de ras ca uita-le si pe astea, au picat de fraiere. Peste 2 minute le vine si lor randul pe lista si noua la ras. Aura ramasese intr-un coltisor alaturi de Valentina, dar nu a durat prea mult caci bestiile au luat-o cu ele sa fie responsabila. Dupa cateva minute de asteptare auzim ceea ce aveam de facut si fetele noastre se deschid amplu intr-un zambet. Ne dam coate si ne spunem altuia cat de bine am nimerit (romanului, munca ii place cel mai mult). Aflam ca trebuie sa avem in grija 10 micute dragalase :-" si ca vom fi responsabile pentru ceea ce fac ele timp de-o saptamana. Dupa ce ne caram cu totul la camere, incepem sa fim mai incantati de ceea ce se intampla in jurul nostru. Ramanem la parerea ca va fi o saptamana interesanta si ca probabil vom avea ce povesti dupa (se observa deja...).

Alte evenimente remarcabile:
- prima sesiune de rugaciuni (de data asta fara fragmente de genul "Doamne, da-i popei inspiratie sa ne caute in partea opusa ascunzisului", "Doamne, da-mi putere sa fug cat mai tare", "Doamne, fa-ma mic, sa tind spre invizibil!"); Experienta placuta de asemenea
- prima placa de par remarcata e deschizator de drumuri...leaga oamenii prin conversatii (de-ar fi fost si singura... cu placile de par, ondulatoarele si uscatoarele de acolo le faceam oamenilor din Taize coafoare cat pentru 4-5 cartiere din Paris->rugaciunea zilei - Doamne, infoaie-te [in parul meu si da-i volum!]);

*Later update: Mai stiti voi sacul ala de dormit de il cara toata lumea, nestiind al cui e. Imi aduc aminte ca toata lumea era enervata ca trebuie sa-l care si ca nimeni nu si-l revendica: "Cine, mama zmeului, si-a uitat bagajul asta?/"care-i tampitul care isi uita sacul tot timpul?"... Ei bine, am aflat in prima zi ca sacul de dormit era al meu, mi-l adusese Sebi, dar a uitat sa-mi precizeze asta. M-am gandit sa va dezleg enigma celor care inca nu ati aflat, poate asa au unde sa se directioneze "rugaciunile" voastre...:)

Yoy, cat am scris... Mai lasam si pe alta data ca e ora cam tarzie si v-am plictisit deja... Acum pozeee:

Summer 2010 - Road to Taize (4)

Ziua 3: Venetia, Murano, Padova, Milano

"Masca jos, pitzipoanco!"

Debarcarea in Venetia dupa prima noapte de somn in autocar si o calatorie racoritoare cu vaporetto (de-ar fi stiut Andrei ce-l asteapta, cred ca ne arunca in apa). Apoi sprint alert printre stradute inguste si masti zambarete sau diabolice. Dupa ce Andrei a intrat, ca un mare nepoliticos, prin casele riveranilor, ne-am gandit sa-l pedepsim punandu-l sa caute cercei, sa-si dea cu parerea si sa astepte dupa pitzipoancele grupului (adica eu si Cristina). Ne-am dat mastile jos acolo si ne-am transformat total in fetele care spun: "fataaa, uite ce bijuterii!" (glumeam acum, doar suntem politehniste serioase; cu toate astea i-am facut pe ceilalti sa astepte un timp dupa noi, vreme in care cautam cercei).

Am descoperit ca in Venetia se serveste pizza facuta de chinezi/japonezi si ca de dragul economiei astepti sa bei apa pana mori de sete. (asta daca mai apuci sa bei apa, ca dee, altii sunt mai harnici).

Ne-au placut obiectele din sticla de Murano, dar mai ales pe cei care stiu sa-si promoveze firma si munca. (fetele stiu de ce)

Tot in ziua 3 am avut prima confruntare cu Ali Banan. Se pare ca acestuia nu-i prea plac intarziatii sau persoanele care fac ceea ce face si el uneori.

A urmat Padova, oras care a fost plin de emotii pentru Aura. Ea si-a revazut verisorul, iar noi...noi am prins o alta ocazie pentru cumparaturi spre disperarea lui Andrei. Printre altele, ne-am tocit in continuare fundurile pe autocare si am sperat degeaba sa facem pe Romeo si Julieta prin Verona; o intamplare mai putin placuta ne-a facut sa ratam vizita orasului. Spre norocul nostru, am ajuns in Milano unde am ramas placut impresionati de frumusetea Domului. Am inteles ca unii au ramas prin autocar din cauza somnului, noi incurcasem autocarele din acelasi motiv. Pitzipoancele din noi ar spune ca in Milano au mers pe alea aia mare cu Chanel, D&G, Versace, s.a, dar noi suntem fete serioase si nu spunem asta.

Sa vedem daca ghiciti cine a scris urmatoarea chestie:

"Nu cumva sa ma intrebati ce e aia o pitzipoanca pentru ca ar trebui sa vorbesc mult. Prea mult despre mine! Asa ca va rog sa nu ma luati la intrebari, gen "cat mama zmeului iti trebuie tie ca sa-ti iei o pereche de cercei?!" sau "Vrei sa orbesti lumea cu catarama aia de la bikini!?" pentru ca eu nu prea stiu:-??. Sunt pitzipoanca, deci exist!"

Multa lume m-a intrebat ce parere am despre Venetia. As spune ca e un oras frumos, in care te-ai putea pierde o saptamana alaturi de persoana iubita, pe ale carei mici stradute ai putea sa ratacesti, dar, sincera sa fiu, nu as putea locui acolo. Sunt peisaje frumoase sau locuri impresionante: Ri Alto, Puntea Suspinelor; sau locuri de vizitat: Palatul Dogilor; insa nu a fost suficient de motivant incat sa zic m-am indragostit de acest oras...Viena, in schimb, mi-a lasat o parere extraordinara.

Summer 2010 - Road to Taize

Ziua 2: Budapesta&Viena

"Pitzipoancele revin(e)" sau "Neimblanzirea bestiei*"

Si de data asta au revenit cu intariri, sprijinul peisajului si experienta fotografului profesionist(da, cel care anticipa cand isi aranja Liliana parul). Mai nou se pare ca si ele sufera de sindromul L.N. in faza mai avansata.

"As vrea o poza mai la stanga, 2 mai la dreapta...Aaa, dar uite acolo suvita aia, nuu, nu-mi place. Uite ce tufis frumos, hai si acolo la o poza." Am innebunit cu pozele, dar de vina au fost si locurile frumoase pe un am reusit sa ajungem: Bastionul Pescarilor din Budapesta sau parcurile din Viena. Cei din Budapesta au avut norocul sa vada noua formatie a fetelor de la Capalna (varianta incompleta, lipsea Liliana); cei din Viena s-au bucurat in schimb de buna dispozitie si zambetul nostru acompaniat de numeroase hohote de ras. In parcul din Viena am gasit-o pe "little blue riding hood" care daduse de mama omida, care-i ghicea in talpa (of, Andrei, invata sa ghicesti si tu in palma ca-i mai comod).

Dupa deviza "numara-mi-as firele de par din cap" (eventual cu manusa de box), ne-am apucat si noi sa inspectam parcul in privinta numarului de fire de iarba si am facut si recensamantul tantarilor.

Cum drumurile noastre toate pe autostrada ne-au purtat pe diverse tinuturi, pe la 2 noaptea imi gasisem si eu orasul care aparent ar fi fost un "must see". Si ce-i mai practic de facut la ora aia decat sa-ti tii prietena si colega de suferinta (bancheta, grupa, rugaciune) aproape cand te apuci de numaratoarea inversa pana la locul dorit. Pornim la ora 2:02 de la km 63 catre taramul nostru: Kluegenfort. Si cautam indicatoare, sperand pana in ultimul moment ca trecem prin oras chiar daca indicatoarele arata cu disperare:"bre, Kluegenfort e la dreapta". Si asa ocolim noi orasul.

To remember:

- MPI'ul isi gaseste personajele intr-o stare cat mai buna si schimba decorul foarte des ( se pare ca trebuie sa se descurce fara scenaristul lor);

- La Poli se sta bine cu numaratul (Whist'ul e jocul ala cu 1 2 3 4 5 6 7 8 si 8 7 6 5 4 3 2 1,nuuuu?:) );

- We love Pringles, you'll see;

- E grea viata cu fetele in excursie (mai ales cu mine);

- Printre altele, incerc sa strang impresii si de la ceilalti (veti vedea ca pentru ziua 3 urmeaza ceva scris de Andrei); asa ca nu ezitati sa faceti si voi completari sau sa va lasati parerile.

- In Viena, in centru, s-ar parea ca nu ai voie sa te plimbi tinandu-te de mana cu partenerul/partenera...

Later Update: In ceea ce priveste numarul de fire numarate, nu stiu decat ca-i 103 (nr pozei).

- De prin Viena ne aratam noi multumirea pentru boscheti, incercand sa-i strangem in brate, dar nu ne prea iesea. Asa de mari boscheti n-am mai intalnit:)

*bestia - Andreea. Veti vedea in curand si ceva povesti si glume pe seama bestiei...

Summer 2010 - Road to Taize

Ziua 1: Ultima noapte fara benzina, prima zi cu rezervorul plin

Bagaje stranse in graba, telefoane disperate: "pe unde naiba mai sunteti" si scena din Shrek cu "are we there yet?" in varianta reeditata. Probabil ca nu ar fi fost nimic deosebit decat faptul ca am fost in gasca completa acum si am observat cum ne comportam fiecare (cum doarme Nitzu cu gura deschisa, cum altii plang de foame sau altii se misca in reluare -> Andreea). Am descoperit plini de surprindere cat de multe benzinarii pot exista pe drumurile noastre modeste din Romania (si cate dintre ele sunt Agip:P; imi pare rau, dar am o oarecare problema cu benzinariile Agip). Pe masura ce numarul benzinarilor crestea exponential, rabdarea noastra tindea spre zero.

Sa nu uit de sensul giratoriu din orasul K... (mai mult nu-mi aduc aminte). Ne-am invartit in jurul lui de cel putin 4 ori, poate-i gasim "esenta" si apoi ne-am plimbat pe aceeasi portiune din oras de ne saturasem, doar doar om gasi si noi internatul unde sa dormim (am ajuns pana si la gandul de a dormi pe autocar numai sa schimbam si noi peisajul).

Vesti cu tenta filologista:

- cand tu nu o vrei pe Carmen Electra, ea te vrea pe tine; chiar daca esti intr-o excursie cu nuanta religioasa. Dovada stau posterele din camera lui Andrei care-l vegheau de deasupra patului sau.

Alte vesti cu tenta politehnista:

- Baietii din Poli se descurca in orice situatie, la orice ora, in orice tara (e bine de stiut pentru viitor:); de asta ne gandeam sa-i luam cu noi si in urmatoarea destinatie spre care privim cu muuult entuziasm (Liliana stie mai bine) - Anglia). Asadar, baietii nostri stiu sa-si domoleasca setea cu ceva suc de struguri sau hamei chiar daca le lipsesc banii specifici sau le este interzis sa paraseasca internatul. O casa valutara intocmita instant, un curs stabilit in graba si un politist cu indicatii spre locul dorit, cam astea ar fi detaliile tranzactiei. Rezultatul: buna noastra dispozitie de la vin si bere si cateva coduri transmise prin geam (avantajul de a fi vecini de camera)

- Azi incepe cultivarea dictionarului propriu de termeni cu cateva expresii sau cuvinte de pe alte meleaguri. Nitzu analizeaza originea cuvantului "s(h)traf" si se roaga in felul urmator: "Doamne, infoaie-te". El era ceva mai harnic cu rugaciunea, il auzeam destul de des in fiecare zi, mai ca ne e ciuda ca ne-a luat-o inainte.

- Era sa uit de Bolero, revista apreciata mai ales de Andrei. De plictiseala, asa arunci banii pe geam. Macar ne-am mai distrat citind cum sa ti cura nemancand sau vazand anumite imagini. Ne tot gandeam sa facem cadou revista cuiva, au fost si cateva tentative sa ne-o ia cineva, dar am tinut bine de ea. Inca mai am trofeul acasa, il tin pentru urmatoarea destinatie. Daca exista alti doritori intre timp, sa ma anunte;).

Summer 2010 - Road to Taize

Un inceput de vara putin diferit fata de cele de dinainte, o excursie plina de clipe pe care le-am transformat in amintiri frumoase, condimentata cu mici/mari peripetii si hohote de ras. Cum timpul mai sterge din detaliile amintirilor, am decis sa notez cateva lucruri care ne-au amuzat, impresionat. Asadar, urmatoarele posturi vor fi in mare parte dedicate excursiei si vor avea si cateva poze. Sa incepem:

Ziua 0

In timp ce pentru mine era zi de desfacut si facut bagaje, pentru prietenii mei era prima zi de calatorie. Nu pot spune ca au fost prea multe lucruri remarcabile, dar a fost frumos sa vad cum Burly era incantat sa vada un pui, pe care eventual sa-l ia cu el la Bucuresti astfel incat sa aiba cu cine sa-l astepte dimineata pe Alex sa plece la facultate. Din pacate nu toata lumea a putut sa se bucure la fel de mult de compania animalelor...Liliana a cam fost nevoita sa pastreze distanta fata de "porcusorul ala mic si roooz". Tot in ziua 0 a fost competitia "bagajul meu e mai mare decat toate!", la care am fost finalista alaturi de Aura. Dupa opinia lui Andrei, eu am castigat, Burly fiind sustinatorul Aurei. Voi ceilalti ce credeti?

Printre poze vechi, glume, plimbari si promovarea telenovelei noastre, MPI (maine poimaine inginer), noi am tot facut scenarii si planuri de evadare pentru urmatoarele 2 saptamani. Pe seara, agentii secreti sau eroii telenovelei au infruntat jungla Dragasaniului ca o proba pentru viitoarele 14 zile. (de-ar fi stiut ce-i asteapta, se antrenau mai intens la ascunsul prin boscheti sau alergat:) )

Dr. House

Recent, am inceput sa ma uit la Dr. House si pot spune ca Gregory House mi-a devenit simpatic foarte usor prin felul sau de a fi... Aparent dur si indiferent la tot ce-i in jurul sau, el se dovedeste in cele din urma a fi interesat de soarta pacientilor sai si nu numai. Am cautat cateva din vorbele sale de duh si am hotarat sa le "insir" pe blog:

- "It's a basic truth of the human condition that everybody lies. The only variable is about what."

- "I've found that when you want to know the truth about someone that someone is probably the last person you should ask."

- "...like the philosopher Jagger once said, 'You can't always get what you want.'"

- "Humanity is overrated."

- "People like talking about people. Makes us feel superi

or. Makes us feel in control. And sometimes, for some people, knowing some things makes them care."

- "Men are pigs. [They will] pretty much have sex with anyone, fat, skinny, married, single, complete strangers, relatives."

- "It's one of the great tragedies of life — something always changes."

- "...treating illnesses is why we became doctors, treating patients is what makes most doctors miserable."

- "Idiopathic, from the Latin meaning we're idiots cause we can't figure out what's causing it."

- "Weird works for me."

- "The eyes can mislead, the smile can lie, but the shoes always tell the truth."

- "You know what's worse than useless? Useless and oblivious."

- "It is in the nature of medicine that you are gonna screw up. You are gonna kill someone. If you can't handle that reality, pick another profession. Or finish medical school and teach."

- "Sometimes we can't see why normal isn't normal."

- "You want to make things right? Too bad. Nothing's ever right."

- "There is not a thin line between love and hate. There is --- in fact --- a Great Wall of China with armed sentries posted every 20 feet between love and hate."

- If you can fake sincerity, you can fake pretty much anything."

- If we loved all people indiscriminately, we couldn't function."

- "Dying people lie too. Wish they'd worked less, been nicer, opened orphanages for kittens. If you really want to do something, you do it. You don't save it for a sound bite."

- "If you talk to God you're religious. If God talks to you, you're psychotic."

- "Arrogance has to be earned."