Am simtit mai intens frigul ascuns in adierea de vant si mi-am dat seama ca in sunetul sau sta pitita ideea ca a sosit un nou octombrie. A trecut o alta vacanta cu dupa-amiezi in care ne-am delectat cu vorbele de duh ale strabunicului "Sictiiiir", cu jocurile de rentz in care ne gaseam toata bucuria, zambetele si hohotele de ras (sper Ady ca parintii tai n-au primit atat de multe reclamatii de la vecini); o vacanta nebuna cu atatea locuri noi si atat de multe clipe la care nu ma asteptam, cu un Taize de neuitat, cu 2 saptamani de IPW, cu o prietenie dintre bestie si scorpie care a crescut asa de frumos, cu prieteni vechi care sunt adevarate comori, cu prieteni noi care si-au gasit un loc in sufletul meu, cu ganduri care se plimbau nestingherite prin mintea mea zi de zi, cu momente in care as fi oprit timpul in loc, cu atat de multe constatari ale faptului ca prietenia e un lucru minunat si ca fericirea o gasesti in momente si de la persoane de la care nici nu te asteptai, cu iluzii aruncate in trecut ca niste pasi lasati pe nisipul ud care-si pierd urma odata cu timpul. Am privit discret si spre trecut si spre lucrurile pe care n-am avut niciodata curaj sa le spun, sa le fac, sa le dau glas intr-o lume muta. Nu pot spune ca am gresit sau am facut bine, asta-i un lucru pe care nu-l voi stii niciodata. A fost o vara plina, plina de vise noi, de priviri aruncate timid catre viitor, o vara care a fost aproape completa. Spun aproape, pentru ca i-a lipsit un singur aspect, un anume condiment care lipseste de ceva timp in viata mea si care i-ar oferi un gust mai bun. Si ar fi atat de multe de spus de vara asta, dar mi-e frica sa ma pierd in asta si sa uit de titlul de la care am plecat...
Octombrie a venit odata cu mutarea la Bucuresti si o noua perioada de studentie din viata. Printre locurile prin care am trecut mai alert sau mai domol, a fost si statia de metrou "Unirea", unde am reusit sa prind impreuna cu colegele mele de camera cateva minute dintr-un spectacol ce mi s-a parut foarte dragut. Era un joc de masti, o pantomima care ilustra fragmente din viata, iar melodia "Non, je ne regrette rien" e cea care completeaza perfect imaginea. Mi-a stat in gand azi faptul ca viata intreaga e o masca pe care o purtam dupa noi in fiecare zi; trista sau vesela, cu lacrimi pe obraji sau surasul pe buze, cu sperante sau dezamagiri, cu iluzii sfaramate sau vise implinite. Ma vad prinsa in propriul meu spectacol, zambind uneori amar cu ochii prinsi intr-un vartej al tristetii, calatorind cu o fata indiferenta prin statiile prin care ma poarta metroul timpului, ascunzand dupa mine un suflet prins in prea multe sentimente si impachetat bine in spatele unui zid mare. Sunt un personaj episodic sau principal, o masca printre multe alte masti, o piesa de puzzle decupata dintr-un gigantic tablou...
Octombrie, joc de masti, ascunde-mi sentimentele sub un zambet curat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu