Summer 2010 - Road to Taize (6)

Ziua 5:
Partea 1: Auschwitz la conserva

Prima trezire din Taize (nu atat de zgomotoasa si poluanta ca urmatoarele...stiti voi, sticlele de plastic nu prea-s biodegradabile) si totodata momentul in care am realizat cat de multi suntem. Ca si in dupa-amiaza precedenta, baile erau pline - coada la fete ajungea pe undeva pe la usa de afara (la baietii, bineinteles ca era aproape liber:p), iar cuvintele principale erau agitatie si dezorientare. Ne strangem cu totii sa mergem la masa (seara trecuta primisem o conserva gustoasa dupa parerea unora, nu neaparat si a mea->Auschwitz la conserva). Pe drum nu am observat cat de multe persoane erau, insa in fata mini-cantinei am realizat ca acolo suntem un adevarat batalion care se pregatea de o saptamana de antrenament intens. Din punctul meu de vedere, masa a fost gustoasa de cele mai multe ori in care am fost (vreo 2 zile am tinut post negru, si in inca vreo 2 zile ne-am abtinut de la una din mese... am invatat ca ce-i mult strica si e mai bine sa lasam pentru altii, de asta ne-am si indepartat de masa la vreo cateva zeci de km). Well, impresia generala era ca suntem o armata infometata care asteapta destul de curioasa sa-si vada misiunea pentru saptamana respectiva.

Partea 2: Banana romaneasca

(Termenul vine cu copyright pentru Brother Maxim)

Dupa masa de dimineata am plecat toti cei din gasca vesela catre intalnirea cu "sefu' ", brother Maxim. Eram deja impaunati din ziua trecuta stiind ca vom fi responsabili pentru cei mai mici decat noi si ca vom avea un aer mai "batranesc" in jurul lor (Cristina stie de ce folosesc cuvantul asta). Din toate tarile, Romania avea trupa cea mai mare, aproape ca am ocupat cat cealalta jumatate de Europa care a mai avut participanti. Brother Maxim ne-a aratat ca poti face show si intr-un astfel de loc, ca buna dispozitie te ajuta atat pe tine cat si pe cei din jurul tau. Ne-a placut foarte mult stilul sau si urmatoarea saptamana in care ne-a indrumat a fost foarte faina. Pot spune ca dimineata ne ajuta sa trecem peste dificultatile din intreaga zi tocmai datorita acestor reuniuni. Cum va spuneam, romanii au fost in numar maaare si in intarziere, ca de obicei. Pentru zilele viitoare, suedezi trebuia sa vina cu 5 minute mai tarziu, elvetienii la fix, iar romanii cu 15-20 de minute mai devreme, poate poate asa ajungeam si noi la timp. Ne-am primit numele de "banana romanesca" si ne-am bucurat de furculition'ul "impresionant" facut chiar de Maxim. La impartirea grupelor, am dobandit 3 frantuzoaice simpatice, 3 suedezi (printre care si un "bobocel") si 4 romani (2 fete si 2 baieti - dintre care unul era G minor:) ). David, bobocelul, ne-a ajutat foarte mult pe mine si Liliana sa bond'uim grupa si astfel sa ne simtim ok unul in prezenta altuia. Aura si Cristina au mostenit o alta grupa in care aveau poloneze, nemtoaice si romani; Burly a primit numai fete; Nitzu s-a ales cu 3 nemtoaice simpatice care-l strigau tot timpul "Alex;;)", iar Andrei s-a orientat catre grupul de franceza (norocul lui....asa a cunoscut-o pe tipa care l-a facut sa planga de ras).

Motto'ul zilei: "How you call a killer who kills himself? -> A sel(l)fish killer. Asta a fost duma care ne-a innebunit toata seara si datorita careia Andrei simtea dorinta de a-si infinge unghia-n gat in toata zilele ce au urmat.

P.S. Din cate imi aduc aminte, atunci a fost prima seara in care s-a dat stingerea in mod serios: cu patrulat, stins lumini, batai in usa si prezenta. Doar nu va imaginati ca era posibil sa ne culcam mai tarziu cand a doua zi dimineata ne astepta sesiunea de rugaciuni.

Urmatorul post va contine si un cuvant nou in vocabular, ceva care e la actualitate cu evenimentele sportive de anul acesta. Veti vedea despre ce-i vorba;).

Fragmente dintr-o seara de vara

Odata ce am revenit acasa, au reinceput serile pierdute si jocurile de rentz si vorbele de duh. Mi-a facut placere sa-mi revad prietenii si colegii, sa ratacim impreuna pe strazi si sa stam la povesti. Ca tot sunt mai batrana decat revolutia, pe mine m-au gasit tocmai buna de sprijinit (cum spuneam, s-a deschis campania "Sprijiniti-i pe tarani!"). Daca n-am gasit un loc mai bun de stat, din cand in cand mai stateam si pe ganduri si am descoperit ca oricat de mult ti-ai dori nu poti multumi niciodata pe toti si ca ar fi o idee buna sa incerci sa te multumesti pe tine. (stiu ca suna egoist, dar prea multa amabilitate e cam overrated). Am aflat ca lucrurile se schimba si ca-i destul de dezamagitor sa uiti de cei care ti-au fost prieteni, ca persoanele care ti-au fost aproape la greu, vor fi langa tine intotdeauna. Revenind la lucruri mai dragute vreau sa va spun ca oficial s-a hotarat ca mie mi s-a pus cel mai nepotrivit nume de cod, "Bestia"; cu toate astea, mie mi se pare foarte amuzant. Am avut parte si de revarsari ale intelepciunii stramosilor baietilor, unele mai pline de esenta decat altele. Le voi insira la sfarsitul post'ului. Voi lua o pauza de la blog'uit pentru un timp, dar voi incerca sa recuperez partea cu excursia cat se poate de repede. Intre timp nu va pot spune decat sa va petreceti frumos vara!

Strabunicul Sichim: "Mai bine pe locul 6 decat pe locul 4." (mai ales cand sunt 6 jucatori, nu-i asa?)

Strabunicul Serban: "Decat sarac si bolnav, mai bine bogat si sanatos." (Intelept tare bunicul tau, Andrei:) )

Summer 2010 - Road to Taize (5)

Ziua 4: Lyon...Lyon...Auschwitz, pardon, Taize...

O seara nelinistita in autocar cu tot felul de incercari de a dormi, unele mai nereusite decat altele (asta cel putin din punctul meu si al Cristinei de vedere). Unii pierduti prin sacul de dormit, altii cu picioarele pe geam. Dimineata trezirea, inca nu ca la armata - veti citi zilele urmatoare si despre asta-, pe la o ora relativ tarzie pentru programul de excursie si apoi la plimbare prin Lyon. A fost ziua de instructaj intens pe autocar (nu faceti aia, nici pe cealalta, dar nu aveti voie nu stiu ce, dar grija cu chestia respectiva, dar rugati-va intens (sa nu va prindem)). Pacat ca eram mult prea adormiti ca sa mai fim atenti si la ceea ce ne spunea saracu' preot. Ca tot vorbim de preot si de cuvintele sale de duh, uitasem de seara cu nevoi...nevoi decente, bineinteles. Pey ce altfel de nevoi ai putea avea in primele seri in care iti petreci destul de mult timp in benzinarii? Revenind, la drumul nostru spre Taize... vedem noi cateva imagini, interviuri cu cei care au fost in anii trecuti si ne uitam la ei destul de ciudat... Pe masura ce inaintam, peisajul ne facea sa credem ca ne rupem treptat de civilizatie, obstacole in calea asta mai ramaneau indicatoarele unde mai zaream si noi un Paris/Lyon din cand in cand. In cele din urma ajungem la destinatie, lasand in urma si in jurul nostru praf, muuult praf. Coboram, ne luam bagajele, atitudinea de tarancute si privim. In gand ne vine intrebarea: "Da' mai spre Sahara nu ne puteau duce si ei?". Fetele noastre incepusera sa prinda contururi tot mai diverse, de oameni destul de chinuiti. Ne uitam unii la altii, dupa caz ne facem cruce si apoi incep conversatiile. Liliana si Nitzu isi fac propriul program de mers al avioanelor, isi aduc aminte subit de parinti si de viitoarea lor calatorie in Franta: "parca e peste o zi, doua, nu-i asa? Ceva mai rapid daca se poate!!!". Dupa putina prajeala la soare, se gandesc sa ne mute si pe noi o idee mai la umbra. Andrei se apuca de carat geanta cu "machiajele", Burly cara bagajul micut al Aurei, iar noi...caram si noi ce putem, ca doar n-om fi Superman. Printre bagaje se aud diverse supozitii despre locatie, cea mai des amintita fiind "Auschwitz". Pregatiti de tot ce se poate intampla, ne bagam si noi inauntru cu restul si ne impartim dupa varsta. Mai smecheri ne ascundem pe undeva mai prin spate ca, deh, auzisem si noi ca-i mai bine asa. Nitzu atrage priviri dragute catre grupul nostru cu ajutorul glumelor sale si a invocarilor frumoase la adresa popei. Asteptam noi sa ne strangem toti si apoi incepe strigarea listei(nu a lui Schindler, ce credeati, a lui Balan, bineinteles). Prima pe lista neagra, Cristina; o urmeaza indeaproape Liliana si apoi eu. Baietii erau prapaditi pe jos de ras ca uita-le si pe astea, au picat de fraiere. Peste 2 minute le vine si lor randul pe lista si noua la ras. Aura ramasese intr-un coltisor alaturi de Valentina, dar nu a durat prea mult caci bestiile au luat-o cu ele sa fie responsabila. Dupa cateva minute de asteptare auzim ceea ce aveam de facut si fetele noastre se deschid amplu intr-un zambet. Ne dam coate si ne spunem altuia cat de bine am nimerit (romanului, munca ii place cel mai mult). Aflam ca trebuie sa avem in grija 10 micute dragalase :-" si ca vom fi responsabile pentru ceea ce fac ele timp de-o saptamana. Dupa ce ne caram cu totul la camere, incepem sa fim mai incantati de ceea ce se intampla in jurul nostru. Ramanem la parerea ca va fi o saptamana interesanta si ca probabil vom avea ce povesti dupa (se observa deja...).

Alte evenimente remarcabile:
- prima sesiune de rugaciuni (de data asta fara fragmente de genul "Doamne, da-i popei inspiratie sa ne caute in partea opusa ascunzisului", "Doamne, da-mi putere sa fug cat mai tare", "Doamne, fa-ma mic, sa tind spre invizibil!"); Experienta placuta de asemenea
- prima placa de par remarcata e deschizator de drumuri...leaga oamenii prin conversatii (de-ar fi fost si singura... cu placile de par, ondulatoarele si uscatoarele de acolo le faceam oamenilor din Taize coafoare cat pentru 4-5 cartiere din Paris->rugaciunea zilei - Doamne, infoaie-te [in parul meu si da-i volum!]);

*Later update: Mai stiti voi sacul ala de dormit de il cara toata lumea, nestiind al cui e. Imi aduc aminte ca toata lumea era enervata ca trebuie sa-l care si ca nimeni nu si-l revendica: "Cine, mama zmeului, si-a uitat bagajul asta?/"care-i tampitul care isi uita sacul tot timpul?"... Ei bine, am aflat in prima zi ca sacul de dormit era al meu, mi-l adusese Sebi, dar a uitat sa-mi precizeze asta. M-am gandit sa va dezleg enigma celor care inca nu ati aflat, poate asa au unde sa se directioneze "rugaciunile" voastre...:)

Yoy, cat am scris... Mai lasam si pe alta data ca e ora cam tarzie si v-am plictisit deja... Acum pozeee:

Summer 2010 - Road to Taize (4)

Ziua 3: Venetia, Murano, Padova, Milano

"Masca jos, pitzipoanco!"

Debarcarea in Venetia dupa prima noapte de somn in autocar si o calatorie racoritoare cu vaporetto (de-ar fi stiut Andrei ce-l asteapta, cred ca ne arunca in apa). Apoi sprint alert printre stradute inguste si masti zambarete sau diabolice. Dupa ce Andrei a intrat, ca un mare nepoliticos, prin casele riveranilor, ne-am gandit sa-l pedepsim punandu-l sa caute cercei, sa-si dea cu parerea si sa astepte dupa pitzipoancele grupului (adica eu si Cristina). Ne-am dat mastile jos acolo si ne-am transformat total in fetele care spun: "fataaa, uite ce bijuterii!" (glumeam acum, doar suntem politehniste serioase; cu toate astea i-am facut pe ceilalti sa astepte un timp dupa noi, vreme in care cautam cercei).

Am descoperit ca in Venetia se serveste pizza facuta de chinezi/japonezi si ca de dragul economiei astepti sa bei apa pana mori de sete. (asta daca mai apuci sa bei apa, ca dee, altii sunt mai harnici).

Ne-au placut obiectele din sticla de Murano, dar mai ales pe cei care stiu sa-si promoveze firma si munca. (fetele stiu de ce)

Tot in ziua 3 am avut prima confruntare cu Ali Banan. Se pare ca acestuia nu-i prea plac intarziatii sau persoanele care fac ceea ce face si el uneori.

A urmat Padova, oras care a fost plin de emotii pentru Aura. Ea si-a revazut verisorul, iar noi...noi am prins o alta ocazie pentru cumparaturi spre disperarea lui Andrei. Printre altele, ne-am tocit in continuare fundurile pe autocare si am sperat degeaba sa facem pe Romeo si Julieta prin Verona; o intamplare mai putin placuta ne-a facut sa ratam vizita orasului. Spre norocul nostru, am ajuns in Milano unde am ramas placut impresionati de frumusetea Domului. Am inteles ca unii au ramas prin autocar din cauza somnului, noi incurcasem autocarele din acelasi motiv. Pitzipoancele din noi ar spune ca in Milano au mers pe alea aia mare cu Chanel, D&G, Versace, s.a, dar noi suntem fete serioase si nu spunem asta.

Sa vedem daca ghiciti cine a scris urmatoarea chestie:

"Nu cumva sa ma intrebati ce e aia o pitzipoanca pentru ca ar trebui sa vorbesc mult. Prea mult despre mine! Asa ca va rog sa nu ma luati la intrebari, gen "cat mama zmeului iti trebuie tie ca sa-ti iei o pereche de cercei?!" sau "Vrei sa orbesti lumea cu catarama aia de la bikini!?" pentru ca eu nu prea stiu:-??. Sunt pitzipoanca, deci exist!"

Multa lume m-a intrebat ce parere am despre Venetia. As spune ca e un oras frumos, in care te-ai putea pierde o saptamana alaturi de persoana iubita, pe ale carei mici stradute ai putea sa ratacesti, dar, sincera sa fiu, nu as putea locui acolo. Sunt peisaje frumoase sau locuri impresionante: Ri Alto, Puntea Suspinelor; sau locuri de vizitat: Palatul Dogilor; insa nu a fost suficient de motivant incat sa zic m-am indragostit de acest oras...Viena, in schimb, mi-a lasat o parere extraordinara.

Summer 2010 - Road to Taize

Ziua 2: Budapesta&Viena

"Pitzipoancele revin(e)" sau "Neimblanzirea bestiei*"

Si de data asta au revenit cu intariri, sprijinul peisajului si experienta fotografului profesionist(da, cel care anticipa cand isi aranja Liliana parul). Mai nou se pare ca si ele sufera de sindromul L.N. in faza mai avansata.

"As vrea o poza mai la stanga, 2 mai la dreapta...Aaa, dar uite acolo suvita aia, nuu, nu-mi place. Uite ce tufis frumos, hai si acolo la o poza." Am innebunit cu pozele, dar de vina au fost si locurile frumoase pe un am reusit sa ajungem: Bastionul Pescarilor din Budapesta sau parcurile din Viena. Cei din Budapesta au avut norocul sa vada noua formatie a fetelor de la Capalna (varianta incompleta, lipsea Liliana); cei din Viena s-au bucurat in schimb de buna dispozitie si zambetul nostru acompaniat de numeroase hohote de ras. In parcul din Viena am gasit-o pe "little blue riding hood" care daduse de mama omida, care-i ghicea in talpa (of, Andrei, invata sa ghicesti si tu in palma ca-i mai comod).

Dupa deviza "numara-mi-as firele de par din cap" (eventual cu manusa de box), ne-am apucat si noi sa inspectam parcul in privinta numarului de fire de iarba si am facut si recensamantul tantarilor.

Cum drumurile noastre toate pe autostrada ne-au purtat pe diverse tinuturi, pe la 2 noaptea imi gasisem si eu orasul care aparent ar fi fost un "must see". Si ce-i mai practic de facut la ora aia decat sa-ti tii prietena si colega de suferinta (bancheta, grupa, rugaciune) aproape cand te apuci de numaratoarea inversa pana la locul dorit. Pornim la ora 2:02 de la km 63 catre taramul nostru: Kluegenfort. Si cautam indicatoare, sperand pana in ultimul moment ca trecem prin oras chiar daca indicatoarele arata cu disperare:"bre, Kluegenfort e la dreapta". Si asa ocolim noi orasul.

To remember:

- MPI'ul isi gaseste personajele intr-o stare cat mai buna si schimba decorul foarte des ( se pare ca trebuie sa se descurce fara scenaristul lor);

- La Poli se sta bine cu numaratul (Whist'ul e jocul ala cu 1 2 3 4 5 6 7 8 si 8 7 6 5 4 3 2 1,nuuuu?:) );

- We love Pringles, you'll see;

- E grea viata cu fetele in excursie (mai ales cu mine);

- Printre altele, incerc sa strang impresii si de la ceilalti (veti vedea ca pentru ziua 3 urmeaza ceva scris de Andrei); asa ca nu ezitati sa faceti si voi completari sau sa va lasati parerile.

- In Viena, in centru, s-ar parea ca nu ai voie sa te plimbi tinandu-te de mana cu partenerul/partenera...

Later Update: In ceea ce priveste numarul de fire numarate, nu stiu decat ca-i 103 (nr pozei).

- De prin Viena ne aratam noi multumirea pentru boscheti, incercand sa-i strangem in brate, dar nu ne prea iesea. Asa de mari boscheti n-am mai intalnit:)

*bestia - Andreea. Veti vedea in curand si ceva povesti si glume pe seama bestiei...

Summer 2010 - Road to Taize

Ziua 1: Ultima noapte fara benzina, prima zi cu rezervorul plin

Bagaje stranse in graba, telefoane disperate: "pe unde naiba mai sunteti" si scena din Shrek cu "are we there yet?" in varianta reeditata. Probabil ca nu ar fi fost nimic deosebit decat faptul ca am fost in gasca completa acum si am observat cum ne comportam fiecare (cum doarme Nitzu cu gura deschisa, cum altii plang de foame sau altii se misca in reluare -> Andreea). Am descoperit plini de surprindere cat de multe benzinarii pot exista pe drumurile noastre modeste din Romania (si cate dintre ele sunt Agip:P; imi pare rau, dar am o oarecare problema cu benzinariile Agip). Pe masura ce numarul benzinarilor crestea exponential, rabdarea noastra tindea spre zero.

Sa nu uit de sensul giratoriu din orasul K... (mai mult nu-mi aduc aminte). Ne-am invartit in jurul lui de cel putin 4 ori, poate-i gasim "esenta" si apoi ne-am plimbat pe aceeasi portiune din oras de ne saturasem, doar doar om gasi si noi internatul unde sa dormim (am ajuns pana si la gandul de a dormi pe autocar numai sa schimbam si noi peisajul).

Vesti cu tenta filologista:

- cand tu nu o vrei pe Carmen Electra, ea te vrea pe tine; chiar daca esti intr-o excursie cu nuanta religioasa. Dovada stau posterele din camera lui Andrei care-l vegheau de deasupra patului sau.

Alte vesti cu tenta politehnista:

- Baietii din Poli se descurca in orice situatie, la orice ora, in orice tara (e bine de stiut pentru viitor:); de asta ne gandeam sa-i luam cu noi si in urmatoarea destinatie spre care privim cu muuult entuziasm (Liliana stie mai bine) - Anglia). Asadar, baietii nostri stiu sa-si domoleasca setea cu ceva suc de struguri sau hamei chiar daca le lipsesc banii specifici sau le este interzis sa paraseasca internatul. O casa valutara intocmita instant, un curs stabilit in graba si un politist cu indicatii spre locul dorit, cam astea ar fi detaliile tranzactiei. Rezultatul: buna noastra dispozitie de la vin si bere si cateva coduri transmise prin geam (avantajul de a fi vecini de camera)

- Azi incepe cultivarea dictionarului propriu de termeni cu cateva expresii sau cuvinte de pe alte meleaguri. Nitzu analizeaza originea cuvantului "s(h)traf" si se roaga in felul urmator: "Doamne, infoaie-te". El era ceva mai harnic cu rugaciunea, il auzeam destul de des in fiecare zi, mai ca ne e ciuda ca ne-a luat-o inainte.

- Era sa uit de Bolero, revista apreciata mai ales de Andrei. De plictiseala, asa arunci banii pe geam. Macar ne-am mai distrat citind cum sa ti cura nemancand sau vazand anumite imagini. Ne tot gandeam sa facem cadou revista cuiva, au fost si cateva tentative sa ne-o ia cineva, dar am tinut bine de ea. Inca mai am trofeul acasa, il tin pentru urmatoarea destinatie. Daca exista alti doritori intre timp, sa ma anunte;).

Summer 2010 - Road to Taize

Un inceput de vara putin diferit fata de cele de dinainte, o excursie plina de clipe pe care le-am transformat in amintiri frumoase, condimentata cu mici/mari peripetii si hohote de ras. Cum timpul mai sterge din detaliile amintirilor, am decis sa notez cateva lucruri care ne-au amuzat, impresionat. Asadar, urmatoarele posturi vor fi in mare parte dedicate excursiei si vor avea si cateva poze. Sa incepem:

Ziua 0

In timp ce pentru mine era zi de desfacut si facut bagaje, pentru prietenii mei era prima zi de calatorie. Nu pot spune ca au fost prea multe lucruri remarcabile, dar a fost frumos sa vad cum Burly era incantat sa vada un pui, pe care eventual sa-l ia cu el la Bucuresti astfel incat sa aiba cu cine sa-l astepte dimineata pe Alex sa plece la facultate. Din pacate nu toata lumea a putut sa se bucure la fel de mult de compania animalelor...Liliana a cam fost nevoita sa pastreze distanta fata de "porcusorul ala mic si roooz". Tot in ziua 0 a fost competitia "bagajul meu e mai mare decat toate!", la care am fost finalista alaturi de Aura. Dupa opinia lui Andrei, eu am castigat, Burly fiind sustinatorul Aurei. Voi ceilalti ce credeti?

Printre poze vechi, glume, plimbari si promovarea telenovelei noastre, MPI (maine poimaine inginer), noi am tot facut scenarii si planuri de evadare pentru urmatoarele 2 saptamani. Pe seara, agentii secreti sau eroii telenovelei au infruntat jungla Dragasaniului ca o proba pentru viitoarele 14 zile. (de-ar fi stiut ce-i asteapta, se antrenau mai intens la ascunsul prin boscheti sau alergat:) )