Sarbatori fericite!

Sa aveti parte de sarbatori pline de caldura sufleteasca alaturi de persoanele iubite!

Diverse

Pentru ca am zis ca ar fi pacat sa le las sa se piarda:

And so I would like to scream

But my words are just turning into silence

That life's like a script from a dream

One squeezed with scents of violence.

November

Shattered dreams left behind,

Have no tendencies to be kind

Black shadows slipped through fingers

And a fade nostalgia that lingers...

Crush some dreams

And cast a spell

Break my wings

And then yell: got no hopes for you to sell...

Ah, timpul...

Mi-am adus aminte ca l-am uitat inchis intr-o cutie. L-am pus acolo in ordine, as fi crezut eu, cu alte lucruri, cu sentimente, cu amintiri, cu vise... Si am uitat de el, am uitat sa-i dau drumul si sa-i eliberez fiecare secunda ca apoi sa ma pot bucura de aroma ei, iar in uitarea mea s-a asezat praful pe cutie, s-au schimbat persoanele "inchise" acolo sau ceea ce credeam eu ca sunt, s-a dus cerneala de pe foile in care-mi scrisesem visele si-au ramas amintiri pastrate in poze, in zambete inscriptionate pe o bucata de suflet, in dezamagiri sau sperante apuse sau rasarite de-a lungul vremii. Si s-au schimbat atatea lucruri, si au disparut peisaje, si au aparut altele noi, si-a ramas o umbra in intuneric de atunci cand am inchis cutia.

Pe acorduri de pian aud un indemn care-mi spune sa deschid cutia, sa indraznesc sa vad ce s-a schimbat si cum stau de fapt lucrurile in lumina, sa las visele care au reusit sa ramana sa vada si ce este in afara cutiei, sa dau drumul timpului si sa gust din aroma fiecarei secunde care iese afara din cutie, sa privesc ce si cine a mai ramas acolo si ce se sterge in timp. Si este atat de bine sa simti din nou aroma timpului care trece si sa te bucuri de fiecare secunda!

Let the story go on...

Cu scuzele de rigoare, continui 'mica' noastra poveste din vacanta de vara in Bucegi... Fiindca timp de zabovit prea mult nu am avut, ne-am indurat sa renuntam la urmatoarea runda de ceai cu rom (bine, bine..recunoastem, nici cu finantele nu stateam prea bine) si sa o pornim usurel spre Busteni. Cu indicatorul inainte, 4 ore de drum anuntate si forte proaspete am decis sa coboram... Peisajul minunat (sincer, nici acum nu-mi vine sa cred ca am coborat pe drumul acela), iar noi mandri ca am reusit sa ajungem pana la varf.

Obisnuit cu pesterile si locurile mai ascunse, Burly a ales calea mai scurta si a urmat albia unui rau sau taierea dreapta a drumului. Pana a ajunge la albia raului, drumul ne-a adus in cale un cioban mandru de statutul lui social. Conversatiile noastre banale de genul: "Auzi, dar oile ce fac cand ploua?" au condus si la primul raspuns: "Oile ca oile, dar la noi nu va ganditi ca ne ploua..." din partea unui cioban amabil. Nici nu pot spune cat de surprinse am fost sa primim din partea acestuia niste flori, atat de delicate si de rare, o minunatie, un mic colt de natura... Dar acestea nu au fost singurele din ziua respectiva; dragul nostru Burly ne-a facut o surpriza si ne-a adus mici buchetele de flori, plus minus o 'amprenta' proprie (Cristina stie mai bine:)) ).

Fiecare pe drumul lui, unii mai pe stanci simtind fiecare pietricica in talpa, altii mai auzindu-i pe altii vaietandu-se, altii mai pe albia raului, am ajuns si la un punct comun... Si de aici sa inceapa distractia sau nebunia sau panica (voi alegeti ce o descrie mai bine)... Misterul nostru: ce urme sunt pe jos? Cine iese la toaleta atat de des si atat de mult? Sa fie niste oi puse intr-un cerc si lovite de o epidemie fix in acelasi moment? Sa fie vaci escaland pe munte cu rucsaci de la Milka in spate? Sa fie cai zburatori? Sau sa fie URSUL?... Atatea bancuri pe seama lui, atatea povesti imaginate in ipoteza ca ne-am intalni cu el si acum... acum sa dam fix nas in nas cu 'urmele' lui... Si daca este, unde se ascunde... De ce lasa atatea urme care par sa dispara dupa vrea 10 metri si iar sa reapara spre disperarea noastra? Ah, nu... sa fie el de dupa copac, silueta aceea inerta si maro... Nu-i de gluma, prinde ochelari, paseaza-i si celui de langa tine, ia camera, da zoom'ul la maxim poate, poate prinzi vreun detaliu care sa-l dea de gol (impostorul, se ascunde dupa copac)... Nimic, nu ne puteam da seama de nimic... Ce facem? Sunam la salvamont? Daca nu e ursul? Hai ca parca nu misca...Ce facem? Mergem... Ne prinde noaptea aici?... Mergem... Faimosul nostru urs era un mic trunchi de copac...

Dupa inca vreo 10 minute, ajungem mai jos... Ding, dang se aude de la gatul unui magarus insotit de un batranel... Misteriosul nostru animal isi face aparitia cu sfiala si isi continua drumul linistit. De la stapanul lui aflam ca suntem foarte departe de Busteni, iar seara se apropie cu pasi vertiginosi... Asta nu inainte de a mangaia animalul nostru si a multumii cerurilor ca sperietura noastra a fost in van... Nu putem spune ca pana jos am stat linistiti...

Drumul ne-a mai adus in cale o turma de vaci pe care o suspectam noi anterior pentru urmele 'neserioase'... Noi intelegem ca Hansel si Gretel lasau firimituri ca sa-si gaseasca calea inapoi spre casa, dar nu este nevoie sa lasi 'poop' pe o suprafata atat de intinsa, risti sa sperii oamenii... Conversatiile la telefon, discutiile despre marimi, GPS'ul nenorocit ne-au mai completat calatoria spre oras. Planurile noastre de a cauta cadouri au fost clar spulberate cand am vazut ca este ora 7 iar Busteni'ul era doar intuitiv la o departare suficient de mare. Nici nu putem exprima bucuria care ne-a lovit cand am zarit primele corturi sau fericirea pe care am avut-o cand am auzit ca mai avem 10 minute pana in oras (cu masina), sau exasperarea de a rata microbuzul/trenul si implicit ultima masa, sau entuziasmul de a-l vedea pe nenea taximetristul de acum 2 zile care ne-a livrat in siguranta pentru masa, sau masaaa...masa si vinul:X...

Ah, minunata zi...si de neuitat... Ca de altfel, intreaga noastra vacanta. Stiti ca ati fost geniali si ca imi pare rau ca abia acum termin de povestit (si totusi parca uit ceva...), dar sunt convinsa ca ma veti ierta si pentru asta (a nspe'mia chestie pe care a facut-o aiurea cave kid...)

P.S. Cave kid creste aici si va duce dorul foarte tare...

Sus, sus, tot mai sus...

Si o mica pauza intre ascensiunile noastre...

Fiindca ne-am rupt picioarele dupa prima urcare (talpile mele stiu foarte bine de ce vorbesc eu acum), am hotarat sa ne plimbam prin imprejurimi, iar cei mari sa-l duca pe cave kid la resedintele regale pentru prima data. Imbracat ca pentru o vizita la rude, Burly a facut pe ghidul prin domeniile regale si a primit o mica mustruluire de la noi ca nu ne aduce mai repede pe aici.

Am intrat cu totii la Pelisor, am ascultat cu atentie un super-ghid si am ramas dezamagiti de felul in care minunatul nostru guvern administreaza monumentele si cladirile de o mare importanta culturala.

Pentru ca alb cu alb si verde dau bine pe aparatul foto, am reusit sa plecam de acolo cu o serie de poze reusite si cu o pofta de "urs" pentru masa de seara (daca aveti vreodata drum spre Sinaia, Bucegi, nu ezitati sa faceti o oprire la Vadul Cerbului... au o mancare geniala ("cave kid" a ras tot de pe acolo:)) ) si un vin de milioane, recomandarea lui Burly).

A urmat iar portia de voie buna de dinainte de somn (incuiat Cristina pe balcon, discutat problemele tehnice ale baii, descuiat Cristina de pe balcon, 2 and 1/2 men and zzzzzzzzZZZZZZZZZZZzzzzzzzz). Putin descurajati de starea piciorului meu, am pus sub semnul intrebarii drumul de-a doua zi catre varful Omu. Dupa seria de piatra, foarfeca, hartie, fiecare si-a primit locul meritat pentru somn (cada/dus, pat, balcon, etc..:)) )

Dimineata, parul lui Burly rezista... noi mai putin la auzul vestii ca el era deja treaz. Inarmata cu leucoplastul in mana dreapta si servetelul pansament in stanga ma pregatesc de aranjat piciorul pentru drumul ce urmeaza (noroc cu asistenta sef, Cristina). Am scos si arma secreta pentru drum (sandvisurile), le-am distribuit in mod egal (eu si Cristina cu unul mai mult decat Burly...:)) ) si am mers sprinten spre Busteni. Sprinten, nu e tocmai un cuvant potrivit pentru starea lui Burly care defineste zilele de luni ca un adevarat chin pentru activitati.

Cu putini bani in buzunar si sete de stins pe drumul spre munte, ne-am indreptat spre magazin... Prea mirosea bine a paine calda ca sa nu ne luam si noi una. Cu 1 leu si putine regrete ca nu era tocmai calda painea, am inceput ascensiunea..si sa vezi apoi cum se aranjeaza un mic dejun pentru 3 persoane cu 1 leu (cea mai buna si ieftina solutie).

Coada de la telecabina, mult mai putin descurajanta ne-a facut sa punem ochii pe "miliardarul" lui Burly, subiect al urmaririlor noastre de pe munte. Sus, la Babele, Burly tot refuza sa-si asculte instinctele si sa poarte tot drumul o povara dupa el. Ca sa compenseze, isi redefineste stilul vestimentar si ne readuce aminte de vremurile faraonilor (magic T-shirt). Seria de poze nu ar fi fost atat de amuzanta daca nu ar fi fost si fraza "Iti place abdomenul plat?" venita chiar in mijlocul unei sesiuni foto de minune.

Drumul spre cruce ne-a facut sa ne demonstram aptitudinile de spioni. Cu ochii in patru, punem sub urmarire miliardarul si sotia lui. Fetele: "du-te ma, nu-i miliardar!"; Burly:"nu vedeti cum e imbracat? si pantofii...cred ca sunt din piele de crocodil...hmm"; fetele:"uite, uite, a scos o plasa de la H&M. Auzi, dar nevasta ce pantofi are?". Burly, undercover, se indreapta spre ei. Noi, mai lenese, ajungem dupa 5 minute. Fix inainte de a ajunge il auzim pe Burly soptind cat de poate de discret: "din piata!!!"... Bineinteles ca am picat de ras atunci si ca am profitat de moment pentru a-i spune lui Burly ca am fost ceva mai inspirate. Din fericire/pacate (that is up to you), Burly nu m-a aruncat de langa Cruce asa cum imi promisese in drumul spre Sinaia.

Drumul de la cruce la Babele a fost un chin pentru Cristina si Burly care erau nevoiti sa tot auda: "Mai e mult? Dar uite, nu-i acolo pe dreapta?"..Mie mi-a pus capac urcarea in forta, iar piciorul meu tocmai incepuse sa adore contactele "brutale" cu stancile... Grabiti spre cabana Omu, am marit pasul, neuitand insa sa ne bucuram de peisajul minunat (florile albe -> Cristina, ciobanii cu oile -> Burly, abisul superb si cerul senin).

Sosirea la Omu a insemnat o pauza grozava pentru ceai cald cu rom si cateva mici discutii. Cu ultimele economii avute prin buzunar, am reusit sa strangem bani de ceai si de viitoare zambete.

Fiindca e tarziu, o sa inchei pentru asta-seara cu partea de zambete... To be continued.

"Ceai cu rom"...

si o gramada de energie si buna-dispozitie pentru un traseu montan.

Dupa planuri si idei de mers pe munte, a urmat confruntarea cu telecabina...coada infernala, soare, oferte "excelente" de-a merge cu 4*4 si cosulete de mure care sa te ajute sa rescrii povestea "Scufitei rosii" in varianta cu ursul. In afara de ora de asteptare in care avansam 5 pasi o data la un sfert de ora, a urmat si vestea: oprim telecabina datorita vantului.

Cum turistului ii sta bine cu drumul si rucsacul Cristinei in spate, am hotarat sa urcam pe Jepii Mari pana sus la cabana Piatra Arsa si apoi sa vedem ce ramane de facut (mers la Babele sau coborat spre Sinaia). Un drum frumos, in care mai topaiam din cand in cand ca o capr(ioar)a care mi-a readus aminte de frumusetea muntelui. Dupa un timp, seful nostru de trib (care i-ar starni invidia lui Bear Grylls), ne-a gasit o motivatie geniala pentru destinatia finala: ceai cu rom. Dupa ce am atins varful, am facut dezbateri asupra felului in care am reactiona daca ne-am intalni cu ursul (dupa o intreaga analiza, am ajuns la concluzia ca Burly ii e frate, iar noi rude... detalii, aspecte deosebit de importante). Cu zambetul pe buze, glicemia adusa la nivel normal (traiasca dulciurile) am reusit sa ajungem la cabana... Am ajuns si la mult doritul ceai (insa, fara rom) si ne-am mai delectat si cu o mamaliguta cu branza care ne-a incalzit sufletul.

Ne-am echipat cu ambitie si haine groase si am luat-o incet-incet spre drumul jos spre Sinaia (fetele in roz insoteau marcajul albastru). Ne-am schimbat seful de trib pe Napoleon (parea mai kinky si ceva mai experimentat in intalnirile cu ursul), Cristina a demonstrat ca stie sa faca diferenta dintre ursul adevarat si ursul spion (antrenat special pentru intalnirile cu turistii). Invatacel al WoW'ului, Burly a creat vraji speciale in servetelul sau pentru a izgoni ursul si in caz de maxima urgenta a promis sa scoata la iveala bomba secreta (Hiroshima ar fi mic copil). Burly a admirat frumusetea vietii de cioban si s-a hotarat ca pana la sfarsitul coborarii sa exerseze abilitatile necesare acestei profesii (spectacol de care ne-am bucurat din plin de-a lungul drumului).

Dupa poze la "firul parului", am pornit usurel spre Poiana Stanii Regale, pe marcajul albastru desigur (nu vreti sa stiti ce sentimente ne starneste vederea acestui marcaj...). Cu zambetul pe chip si soarele sus pe cer, ne urmam seful de trib (la care ne intoarcem dupa ce observam ca Napoleon se topeste cand isi muta tricoul). Dupa vreo 2 opriri pe pajisti unde am stat sa contemplam privelistea si sa ne mai gandim la cine stie ce lucruri (predominant amuzante), am grabit pasul (sau ne-am aruncat mai cu tupeu pe iarba, luand si bete in fund sau slavind momentul in care am decis sa purtam chiloti) si am reconstituit povestea ciobanului cu 300 (-298) de oi in noua varianta (dupa cum se poate observa, am avut tendinta de a adapta folclorul).

Bear Grylls ar fi fost invidios pe Burly care s-a autoproclamat "zeul" slalomului montan si al offroading'ului, iar noi am fi fost bucurosi sa beneficiem de un marcaj mai bun sau de un GPS mai eficient. In coborarea spre Varful cu Dor, fetele "roz" au primit flori de la Burly, au facut poze si s-au bucurat de un peisaj superb. Pe la 1600 m, ne tot intrebam unde se termina drumul, pe la 1400 m, Burly porneste pe scurtaturi (cu toate astea, fetele sosesc inaintea lui o data si renunta la competitie, multumindu-se cu acea victorie).

Ce sa faci cand ai in fata domenii regale si in dreapta banda albastra?!? Pey... Desigur, urmezi banda albastra... Si ghici, surpriza... Primesti la pachet un drum interminabil si o intalnire de-a dreptul uimitoare cu CaveWoman, CaveMen si batul primordial... Adaptati la noile conditii, ei ne prezinta felul in care a aparut focul, cum se ofera luciu mobilei si drept bonus un spectacol cu muzica traditionala (se pare ca de pe vremuri CaveWoman era mai priceputa intr-ale inventiilor). Satuli de drumul interminabil, pornim minunatul GPS de pe Android si constatam cu stupoare ca drumul forestier pe care mergem este chiar E60 si ca dupa 15 minute de mers suntem in acelasi loc. Peste tot, banda albastra, desigur...

Dupa inca 5 km de disperare, ajungem in Sinaia, Burly e mandru de faptul ca a dat burta jos, eu ma vaiet de numai pot de talpi, iar Cristina ne arata cum se comporta cu adevarat un om obisnuit cu muntele. Printre altele, case superbe, catelusi si pisici adorabile (Cristina mangaindu-i, Burly maraind mai ceva ca un leu:)) )...Ultima destinatie in Sinaia, gara... Guess what? Banda albastra... Negru in fata ochiilor.

Masa plina (Activitatea noastra de baza), gratar unde fetele au chef de "bataiala" (dupa 10 ore de mers, suntem cei mai fresh din toata tabara...ca-n reclamele la Duracell)... Premiul nostru, o sticla de Bucegi de 2.5 l...Dezamagire maxima pentru alegerea berii...

Ajuns in camera... Telefoane incinse la maxim (toti 3 am ocupat liniile de Vodafone, baterii descarcate, asteptarea unor "barfe" bune de la Andreea... Dezamagireeeeee, Andreea n-are barfe, doar conversatii neinteresante de 40 de minute...OMFG:))...

2 and a half men... Ras... Andreea afla de ce a pierdut Cristina pariul (damn, de ce n-am vazut 2 and a half men pana acum)... Ras... Planuri pentru a doua zi...

Si acum...sectiunea pozeeeeeeeee (total madness):

To be continued.

Reduceri de vara... Nu le ratati:)!

Nu stiu voi, dar eu cand ma gandesc la echipamente sportive am in minte magazinul Decathlon si multele lucruri sportive pe care mi le-as fi dorit sa le iau de acolo. Acum te poti bucura de mai mult si fidelitatea iti poate fi rasplatita.

Fa o plimbare joi seara spre Decathlon si intre orele 20 si 23 vei beneficia de campania de reduceri si promotii la numeroase produse.

Ca sa-ti faci o mai buna idee, viziteaza si urmatoarele pagini:

Sunt fan, deci trebuie sa fiu pe facebook;

Decathlon... In varianta online

Vara...

Atat de mult timp de cand:nu am mai scris pe blog, nu am mai ajuns pe acasa, nu am mai vazut prieteni vechi si buni, nu am mai putut sa visez.

Lipsa de pe blog ar putea fi oarecum justificata de o "deficienta" acuta de inspiratie sau de idei care duse pana la capat, nu ar fi spus nimic. Ce s-a mai intamplat de acum 3 luni (cand am scris ultima data) pana acum nu poate fi scris si descris pe scurt, de aceea ma rezum la a pastra fragmente din aceste 3 luni in memoria mea. In mare parte, a fost o mica excursie, saptamani de poli umplute cu momente speciale, bucurii marunte pe care le tii in palma si speri sa nu uiti de ele prea curand si sa inchizi palma din greseala. Uhm, si sa nu uit, roleee... In sfarsit, am invatat sa merg pe role (yeeeeey).

Mersul acasa a inceput sa para o evadare de la tot ce inseamna facultate, proiecte, griji, dezamagiri. Din pacate e o evadare destul de rara in ultimul timp, iar timpul petrecut acasa trece mult prea repede.

Imi lipsesc prietenii de demult pe care nu i-am mai vazut de ceva vreme, noptile pierdute aiurea, dupa-amiezile in care radeam cu pofta asa de mare, strazile pe care rataceam fara niciun sens, inocenta din liceu. As vrea mai mult timp pe care-l sa pot petrece frumos, fara sa ma gandesc ce mai ramane de facut pentru maine. As vrea sa nu mai gresesc fata de persoanele la care tin si sa nu mai simt pe pielea mea ca de obicei ranim pe cei care la care tinem si care tin la noi.

Nu mai visez de ceva timp pentru ca desi e frumos, in urma ramai doar cu imagini alb-negru, dar sper sa pot sa ma intorc din nou la vise.

Avem inainte o vara de care sa ne bucuram. Sper sa revin mai des cu post'uri pe blog. Till then, enjoy the summer!

Torn

"I'm wide awake and I can see the perfect sky is torn." Torn and blue...

Iarna a presarat alaturi de fulgi de zapada si atatea momente deosebite care au facut timpul sa para deosebit, dar in timp a ramas in urma un strat de confuzie. Dupa frig, gheata si o iarna plina, a venit timpul sa se intoarca putin si foaia si sa vina primavara. Si nu a venit oricum, ci aducand cateva ganduri si sentimente noi, incercand sa topeasca tot ce era rece, de gheata. E o primavara noua, una in care vad in jurul meu chipuri fericite, suflete ce nu mai ratacesc razlet pentru ca in sfarsit si-au gasit locul in care sunt intregi. Chiar daca unele lucruri nu sunt pentru totdeauna, e bine sa ne bucuram de ele la momentul potrivit; mai tarziu si-ar putea pierde din semnificatie. De ce ai sparge balonul care-ti ridica visele spre cerul albastru? De ce ai rupe petalele unei flori? De ce ai trage jaluzele cand afara e un soare asa de frumos? De ce nu te-ai bucura de vremea frumoasa si de ceea ce ai in jurul tau?

E o zi noua, un nou inceput...profitati de vremea frumoasa de afara si faceti fiecare clipa sa conteze!

Mult..putin..putin...mult?!?

Sunt atat de multe secunde intr-o zi, atat de multe zambete frumoase pe care le uiti ascunse in spatele framantarilor, atat de multe ganduri ce-ti fug in dreapta si stanga, atat de multe sperante ce se topesc la contactul cu realitatea ca un fulg cazut pe pamant, atat de multe vise pe care ni le ridicam poate prea sus ca sa mai ajungem intr-un final la ele, atat de multe cazaturi si doar atatea urcusuri, atat de multe cuvinte nerostite de teama, atat de multe vorbe aruncate in vant, atatea jocuri nejucate, atatea priviri timide si totusi parca atat de putin timp pentru a face ceea ce simti si-ti doresti intr-adevar.

Avem atatea himere dupa care alergam in fiecare zi in incercarea de a ne hrani sufletul, uitand in fiecare clipa ca de fapt il facem tot mai flamand.

Old shelves

Tot cautand niste carti de rasfoit in vacanta asta am gasit pe o pagina un text vechi scris de mine prin 2007 in timp ce urmaream atenta firul povestii din respectiva carte. Aveam impresia ca poate l-am scris pe blog pe la inceputul existentei sale, dar se pare ca nu, asa ca am zis ca poate ar merita notata acum. Here it goes:

In lumina aurie a apusului ce se revarsa peste noi, i-am vazut pentru ochii pentru prima si ultima data. Timpul incremenise, lumea statea in loc, doar inima mea batea pentru prima data ca un ceas pe care timpul il grabeste. M-a fulgerat privirea sa ca mangaierea stropilor de vara pe frunzele fragede in deschiderea diminetii, ca ploaia calda ce vara ce iti rasfata trupul, ca zambetul sincer al unui copil. Au fost cateva secunde ce au durat cat o eternitate, a fost o clipa care echivaleaza cu milioane, a fost eternitatea in efemer, a fost acea privire capabila sa-ti fure toata dragostea intr-un moment. A fost pentru prima si ultima data...

Vacanta!!!:)

Probabil va fi o saptamana care va trece super repede printre episoadele din house, orele nesfarsite de somn si mai stiu eu ce alta forma de leneveala. Parca prevad o perioada de mixed feelings, de seri pierdute ascultand melodiile de suflet incontinuu, de episoade din "House" vazute

inainte sa atipesc.

In calatoria din montagne-russe'ul in care se afla acum viata mea parca simt ca am in brate o cutie cu vise in care culeg de pe cer speranta si o amestec cu gandurile mele. Inauntru se gasesc balonase de sapun colorate care se lovesc de pereti si se sparg lasand in urma iluzia unei arome deosebite. Pe masura ce timpul trece imi dau seama ca parca sunt tot mai putine balonase inauntru si incerc sa caut parfumul care a fost odata si acum s-a pierdut in aer. Raman in montagne-russe si imi tin in brate cutia cu vise, incercand sa nu inchid ochii ca sa nu ratez ceva din calatoria asta (uneori se intampla lucruri prea frumoase si profunde, alteori ti-ar tipa sufletul de frica fiindca cobori cu o viteza mult prea mare si aproape simti cum te lovesti de un zid prea dur si prea rece.

Back to white?!...

sau mai exact la Bucuresti. Si nu intr-un Bucuresti obisnuit ci intr-unul invaluit in alb, avand un mister aparte. O foaie alba pe care fiecare dintre noi ar putea sa-si scrie propria poveste, sa-si imprime propriile vise, sa lase o urma... Mi-am pus in bagaje ce am gasit ascuns prin colturi si unghere ale vietii mele (vise, sentimente, sperante pierdute, sperante noi - de asta am avut si "norocul" de a rupe geanta tocmai cand am coborat) si aici o sa le astern pe zapada asteptand ca primavara sa le topeasca aducand cu ea alte lucruri, poate mai bune, poate mai rele.

A fost o vacanta dusa putin spre trecut, spre prieteni vechi si colegi buni care mi-au incalzit sufletul in serile si dupa-amiezile de iarna. Mi-am readus aminte de anii trecuti, de verile in care jucam carti si radeam incontinuu de o prostie si intr-un fel ma bucur ca am reusit sa ma mai bucur ca inainte desi simt ca timpul lasa anumite momente in urma si ca niciodata nu vom mai fi cei care am fost odata...

Pentru mine e inca o noapte de vacanta, o noapte pe care sper sa o pot folosi util si sa mai dorm si eu pentru ca imi lipseste un somn bun de ceva vreme si pentru ca urmeaza o perioada solicitanta. Dar vreau sa cred ca un bun prieten avea dreptate cand mi-a spus in seara asta ca dupa o perioada mai grea ar trebui sa vina si vremuri mai frumoase. Si tot acestui prieten ii spun ca niciodata nu o sa-l pot judeca pentru faptul ca acum isi cauta propria fericire. E probabil cel mai bun lucru pe care-l poate face cineva in viata. Ah...si nu uita, cautarea e cea mai frumoasa parte si complexitatea ei e acel ingredient care face lucrurile mai speciale...