Tanjesc cu nerabdare dupa ploaie... ploaia razvratita de vara care te cearta cu tunete si-ti atrage atentia cu fulgere, ploaia rece de toamna care-ti impregneaza in piele o anumita melancolie, ploaia revigoranta de primavara sub atingerea careia simti ca renasti, ploaia in oricare din formele sale. Ii caut in aer parfumul sau...
Parfumul acela de ploaie mult - asteptata, parfum care te imbata si-ti da senzatia ca te elibereaza din catusele cotidianului si te inalta spre ceva mai pur. E aroma aceea racoritoare care-ti scoate spiritul afara din trup si ti-l plimba pe strazi, ratacind pe cararile pustii pe unde in urma cu cateva ore trecea atat de multa lume, era o imbacseala si un aer greu respirabil, iar acum este totul atat de linistit.
Ma incanta mirosul de iarba abia udata de ploaie, tulburul apei deranjate de picaturile de ploaie, forma aparte a picaturii care se lipeste de geamul de unde uneori stai sa o privesti.
Imi pare o simfonie sunetul ploii care atinge geamul uneori mai nervos, alteori mai calm.
Ma cutremura toate amintirile pe care le-am legate de ploaie: fuga zdravana plina de rasete impartite alaturi de prieteni, fiorul picaturilor reci, sperieturile din copilarie datorate tunetelor si fulgerelor, zambete inocente sub o umbrela impartita de 5-6 persoane, hoinareala pe strazi sau bucuria unui moment de racoare in plina vara.
Asteptand trenul azi am realizat ca am fost atat de bucuroasa sa simt adierea vantului care-mi mangaia usor fata, sa privesc cerul maniat si sa fiu atinsa pe piele de o picatura fina de ploaie. Inca tanjesc dupa o ploaie adevarata...
