Cine suntem...?

De curand am inceput sa citesc cartea "Cine suntem" scrisa de Dan Puric. M-a surprins intr-un mod placut spiritualitatea cuprinsa in randurile sale, gandurile profunde si analiza sa asupra vietii. Asadar, cine suntem noi, oameni ancorati in febra zilei, prinsi intr-un fel de labirint intre prezent, trecut si viitor?! Suntem atat de diferiti unul fata de altul, atatea aspecte si atatea nuante care ne fac unici si cu toate astea regasim in cei din jurul nostru pasiuni comune, frematam alaturi de altii ascultand melodii care ne poarta gandurile departe. Si tot vorbind de muzica, e ceva anume ce ma face sa ma simt bine ascultand anumite melodii, e ca si cum sentimentele mele nu sunt pierdute intr-un orizont mare ci ca si cand ele ar fi in rezonanta cu ceva. Ca sa nu ma indepartez prea mult de la subiect, revin la intrebarea cine suntem... Suntem niste fiinte care viseaza, spera, traiesc, iubesc, cred. Fara vise si sperante am fi pierduti in propria noastra viata caci nu am stii catre ce sa ne indreptam atentia, spre ce sa ne purtam actiunile si sa ne canalizam energia.

Traim ca sa iubim sau iubim ca sa traim. Avem pasiuni si preferinte, suntem confuzi datorita propriilor sentimente, ne inconjuram de persoane carora le daruim increderea si prietenia noastra; daruim si dobandim, altfel nu se poate.

Mai presus de toate avem credinta... Credem ca ziua de maine va fi mai putin rea decat cea de azi, credem ca nu suntem singuri pe aceasta lume, credem ca putem fi mai buni...

Ce-mi mai bantuie prin ganduri:p

Dupa un weekend primavaratic in parc plin de soare si zambete, a urmat o alta zi de mers in parc. Si bineinteles ca atunci cand ajung in parc, gandurile imi zboara care mai departe, care mai deosebit posibil. Mi-am adus aminte de anii trecuti, de ce insemna primavara hoinarind prin Bucuresti (InfoMatrix), si culmea de primul volum din seria "Twilight", mai ales ca de curand tot visam eu vampiri... Si de Edward Cullen...da...de Edward Cullen, vampirul ala dragutz, cu zambet "strengaresc" (imi aduc aminte ca strengaresc era cuvantul pe care il regaseam la tot pasul in carte si imi placea la nebunie)... Si ceea ce imi sta in minte acum e sa recitesc primul volum al seriei spre disperarea mea si spre pierderea timpului meu liber... Cu un suras strengaresc de primavara inchei si eu acest post:)...

Femeia cu trenci rosu, Oscar Wilde, "te vad nu te aud..."

Fiecare parte din titlu e de fapt un element definitoriu al unei povesti de dragoste din filmul "Paris, je t'aime". Dupa primele 10 minute ale filmului eram inca confuza in ceea ce priveste ideea lui principala sau daca am facut o alegere buna privindu-l si renuntand la alt film, insa pana la final am fost convinsa ca nu am pierdut timpul.

Un Paris vazut prin ochii mai multor regizori, o poveste de dragoste ilustrand cat mai bine posibil orasul luminilor. Personaje expresive sau mai putin expresive, locuri celebre sau strazi simple, toate sunt adunate intr-un mozaic al dragostei sau suferintei. In mare parte, povestile imbracau in diferite intamplari ideea ca natura umana e oarecum incompleta fara iubire; unul dintre momentele care mi-a placut cel mai mult a fost acela cand unuia dintre personaje i s-a spus sa-si urmeze persoana iubita caci altfel va muri, inima lui incetand sa mai fie capabila de sentimente. Ceva asemanator am citit acum mai mult timp intr-o carte si anume ca majoritatea oamenilor mor la 20-30 de ani, dar sunt ingropati la 70-80. Oare reusim sa traim la maxim fara sentimente?! Anumite persoane ar spune clar ca nu, unii ar zice cu o mare convingere ca da, eu as crede doar ca fara sentimente am fi doar incapabili sa gustam din iluzia dulce - amaruie de fericire.

Pentru cei indragostiti de Paris, pentru cei carora inca le mai place sa viseze, pentru cei care cred in iubire "Paris, je t'aime" e un film ce merita vazut.

Breakfast at Tiffany's

Ce ai spune daca viata ta ar fi o necunoscuta chiar pentru tine insati? Daca ai fi o tanara boema cu un trecut pe care l-ai pus deoparte intr-un cufar bine inchis, cu un prezent in care joci un rol pe care nici chiar tu nu-l stii, cu un viitor pe care ti-l creionezi asa cum iti place.

Audrey Hepburn reuseste extraordinar sa se puna in pielea acestei tinere care isi duce existenta intr-un mod pe cat se poate de extravagant, pe atat de banal. Miss Holly Golightly pare a fi o mare petrecareata si iubitoare a vietii mondene, intentia ei fiind aceea de a gasi barbatul bogat care sa nu fie un "nesimtit" sau "super-nesimtit" si care sa-i ofere viata mult dorita.

Viata ei pare sa se schimbe de indata ce il va cunoaste pe Paul Varjak, vecinul sau care va pasi alaturi de ea prin viata ca un bun amic. Pe masura ce timpul trece, lucrurile se schimba si Holly va trebui sa faca o schimbare in viata ei. Care va fi reactia ei cand Paul ii va spune urmatoarele cuvinte trebuie sa o descoperiti singuri:

do you know what’s wrong with you, miss whoever-you-are?

you’re chicken.
you’ve got no guts.
you’re afraid to stick out your chin and say “ok, life’s a fact”.
people do fall in love.
people do belong to each other.
because that’s the only chance anybody’s got for real happiness.

Vacanta, sarbatori...

Citeam aseara pe 2 blog'uri impresiile lasate de oameni si de stilul lor "minunat" de a-si petrece aceste sarbatori. Concluzia clara a fost ca noi, oamenii, am uitat de mult ca o sarbatoare se simte cu sufletul, se traieste in spiritul bucuriei spirituale si nu desfatului, se amplifica daruind si celor din jur macar o raza de lumina in viata lor.

Ma deranjeaza ca este preferabil sa fii in mijlocul unei petreceri de sarbatori decat sa impartasesti cu cei dragi bucuria de a-i avea langa tine in aceste clipe; ca suntem buni doar de dragul de a parea buni; ca aparentele nu au nicio tangenta cu ceea ce-i in suflet; ca mergem la biserica doar pentru a avea unde sa iesim sau ca asa e potrivit; ca nu ne pasa decat de noi; ca nu stim sa pretuim ceea ce avem atunci cand altii ar fi atat de fericiti daca ar avea macar o particica din ceea ce avem noi; ca ne preocupa mult prea mult lucrurile materiale incat uitam de sentimente.

In schimb, imi place sa vad copiii bucurandu-se de viata si primavara, sa le citesc inocenta in surasuri si sa regasesc lumina in ochii lor. Si ma intreb de ce nu am putea ramane ceva mai mult timp copii sau macar sa ne pastram sufletele curate, sa fim ceva mai buni, sa invatam sa daruim cu inima.

Sper ca aceste sarbatori sa va aduca lumina in suflet si pace in ganduri! Paste fericit!