Pe fuga am fost in ultimele 6 luni ori de cate ori ma batea gandul sa scriu pe blog; pe fuga se derulau gandurile dimineata cand imi luam geaca de pe umeras, intorceam cheia in usa si alergam spre facultate. Pe fuga facem aproape totul si pastram in venele noastre o teama de efemer care ne macina bucuria de a privi lucrurile domol si de a spune "azi imi dedic macar cateva minute sa stau pe iarba intins, sa privesc cerul, sa sun o persoana draga cu care nu am vorbit de multa vreme, azi vreau sa fiu om"...
Pe fuga trecem pe drumul spre casa, lasand in urma casa dupa casa, aruncand dupa noi si un pet poate in loc sa stam sa privim putin primavara din jur si peisaje de colt de rai. Iti trec retrospectiv prin minte pelicule cu filme din trecut si ti se pare ca esti un actor grabit pana cand isi face aparitia un sentiment si ii dai culoare si sunet filmului. Si ce mai faci acum cand timpul a trecut si nu mai esti copilul fara griji, cand vezi cum timpul a lasat riduri si griji pe fata celor dragi. Stii ca nu poti opri asta si totul trece inevitabil... Si atunci de ce sa fugi si tu cu timpul, de ce sa-i dai o viteza relativa mai mare cand ai putea doar sa te bucuri de ceea ce-ti este oferit, de persoanele care iti sunt aproape, de peisajul acela rupt de amprenta cotidianului pe care in cateva ore nu o sa-l mai vezi? De ce sa alergi incruntat catre lucru si sa astepti nerabdator urmatoarea vacanta cand stii ca atunci cand va veni vei fi din nou pe fuga?
