Sus, sus, tot mai sus...

Si o mica pauza intre ascensiunile noastre...

Fiindca ne-am rupt picioarele dupa prima urcare (talpile mele stiu foarte bine de ce vorbesc eu acum), am hotarat sa ne plimbam prin imprejurimi, iar cei mari sa-l duca pe cave kid la resedintele regale pentru prima data. Imbracat ca pentru o vizita la rude, Burly a facut pe ghidul prin domeniile regale si a primit o mica mustruluire de la noi ca nu ne aduce mai repede pe aici.

Am intrat cu totii la Pelisor, am ascultat cu atentie un super-ghid si am ramas dezamagiti de felul in care minunatul nostru guvern administreaza monumentele si cladirile de o mare importanta culturala.

Pentru ca alb cu alb si verde dau bine pe aparatul foto, am reusit sa plecam de acolo cu o serie de poze reusite si cu o pofta de "urs" pentru masa de seara (daca aveti vreodata drum spre Sinaia, Bucegi, nu ezitati sa faceti o oprire la Vadul Cerbului... au o mancare geniala ("cave kid" a ras tot de pe acolo:)) ) si un vin de milioane, recomandarea lui Burly).

A urmat iar portia de voie buna de dinainte de somn (incuiat Cristina pe balcon, discutat problemele tehnice ale baii, descuiat Cristina de pe balcon, 2 and 1/2 men and zzzzzzzzZZZZZZZZZZZzzzzzzzz). Putin descurajati de starea piciorului meu, am pus sub semnul intrebarii drumul de-a doua zi catre varful Omu. Dupa seria de piatra, foarfeca, hartie, fiecare si-a primit locul meritat pentru somn (cada/dus, pat, balcon, etc..:)) )

Dimineata, parul lui Burly rezista... noi mai putin la auzul vestii ca el era deja treaz. Inarmata cu leucoplastul in mana dreapta si servetelul pansament in stanga ma pregatesc de aranjat piciorul pentru drumul ce urmeaza (noroc cu asistenta sef, Cristina). Am scos si arma secreta pentru drum (sandvisurile), le-am distribuit in mod egal (eu si Cristina cu unul mai mult decat Burly...:)) ) si am mers sprinten spre Busteni. Sprinten, nu e tocmai un cuvant potrivit pentru starea lui Burly care defineste zilele de luni ca un adevarat chin pentru activitati.

Cu putini bani in buzunar si sete de stins pe drumul spre munte, ne-am indreptat spre magazin... Prea mirosea bine a paine calda ca sa nu ne luam si noi una. Cu 1 leu si putine regrete ca nu era tocmai calda painea, am inceput ascensiunea..si sa vezi apoi cum se aranjeaza un mic dejun pentru 3 persoane cu 1 leu (cea mai buna si ieftina solutie).

Coada de la telecabina, mult mai putin descurajanta ne-a facut sa punem ochii pe "miliardarul" lui Burly, subiect al urmaririlor noastre de pe munte. Sus, la Babele, Burly tot refuza sa-si asculte instinctele si sa poarte tot drumul o povara dupa el. Ca sa compenseze, isi redefineste stilul vestimentar si ne readuce aminte de vremurile faraonilor (magic T-shirt). Seria de poze nu ar fi fost atat de amuzanta daca nu ar fi fost si fraza "Iti place abdomenul plat?" venita chiar in mijlocul unei sesiuni foto de minune.

Drumul spre cruce ne-a facut sa ne demonstram aptitudinile de spioni. Cu ochii in patru, punem sub urmarire miliardarul si sotia lui. Fetele: "du-te ma, nu-i miliardar!"; Burly:"nu vedeti cum e imbracat? si pantofii...cred ca sunt din piele de crocodil...hmm"; fetele:"uite, uite, a scos o plasa de la H&M. Auzi, dar nevasta ce pantofi are?". Burly, undercover, se indreapta spre ei. Noi, mai lenese, ajungem dupa 5 minute. Fix inainte de a ajunge il auzim pe Burly soptind cat de poate de discret: "din piata!!!"... Bineinteles ca am picat de ras atunci si ca am profitat de moment pentru a-i spune lui Burly ca am fost ceva mai inspirate. Din fericire/pacate (that is up to you), Burly nu m-a aruncat de langa Cruce asa cum imi promisese in drumul spre Sinaia.

Drumul de la cruce la Babele a fost un chin pentru Cristina si Burly care erau nevoiti sa tot auda: "Mai e mult? Dar uite, nu-i acolo pe dreapta?"..Mie mi-a pus capac urcarea in forta, iar piciorul meu tocmai incepuse sa adore contactele "brutale" cu stancile... Grabiti spre cabana Omu, am marit pasul, neuitand insa sa ne bucuram de peisajul minunat (florile albe -> Cristina, ciobanii cu oile -> Burly, abisul superb si cerul senin).

Sosirea la Omu a insemnat o pauza grozava pentru ceai cald cu rom si cateva mici discutii. Cu ultimele economii avute prin buzunar, am reusit sa strangem bani de ceai si de viitoare zambete.

Fiindca e tarziu, o sa inchei pentru asta-seara cu partea de zambete... To be continued.

"Ceai cu rom"...

si o gramada de energie si buna-dispozitie pentru un traseu montan.

Dupa planuri si idei de mers pe munte, a urmat confruntarea cu telecabina...coada infernala, soare, oferte "excelente" de-a merge cu 4*4 si cosulete de mure care sa te ajute sa rescrii povestea "Scufitei rosii" in varianta cu ursul. In afara de ora de asteptare in care avansam 5 pasi o data la un sfert de ora, a urmat si vestea: oprim telecabina datorita vantului.

Cum turistului ii sta bine cu drumul si rucsacul Cristinei in spate, am hotarat sa urcam pe Jepii Mari pana sus la cabana Piatra Arsa si apoi sa vedem ce ramane de facut (mers la Babele sau coborat spre Sinaia). Un drum frumos, in care mai topaiam din cand in cand ca o capr(ioar)a care mi-a readus aminte de frumusetea muntelui. Dupa un timp, seful nostru de trib (care i-ar starni invidia lui Bear Grylls), ne-a gasit o motivatie geniala pentru destinatia finala: ceai cu rom. Dupa ce am atins varful, am facut dezbateri asupra felului in care am reactiona daca ne-am intalni cu ursul (dupa o intreaga analiza, am ajuns la concluzia ca Burly ii e frate, iar noi rude... detalii, aspecte deosebit de importante). Cu zambetul pe buze, glicemia adusa la nivel normal (traiasca dulciurile) am reusit sa ajungem la cabana... Am ajuns si la mult doritul ceai (insa, fara rom) si ne-am mai delectat si cu o mamaliguta cu branza care ne-a incalzit sufletul.

Ne-am echipat cu ambitie si haine groase si am luat-o incet-incet spre drumul jos spre Sinaia (fetele in roz insoteau marcajul albastru). Ne-am schimbat seful de trib pe Napoleon (parea mai kinky si ceva mai experimentat in intalnirile cu ursul), Cristina a demonstrat ca stie sa faca diferenta dintre ursul adevarat si ursul spion (antrenat special pentru intalnirile cu turistii). Invatacel al WoW'ului, Burly a creat vraji speciale in servetelul sau pentru a izgoni ursul si in caz de maxima urgenta a promis sa scoata la iveala bomba secreta (Hiroshima ar fi mic copil). Burly a admirat frumusetea vietii de cioban si s-a hotarat ca pana la sfarsitul coborarii sa exerseze abilitatile necesare acestei profesii (spectacol de care ne-am bucurat din plin de-a lungul drumului).

Dupa poze la "firul parului", am pornit usurel spre Poiana Stanii Regale, pe marcajul albastru desigur (nu vreti sa stiti ce sentimente ne starneste vederea acestui marcaj...). Cu zambetul pe chip si soarele sus pe cer, ne urmam seful de trib (la care ne intoarcem dupa ce observam ca Napoleon se topeste cand isi muta tricoul). Dupa vreo 2 opriri pe pajisti unde am stat sa contemplam privelistea si sa ne mai gandim la cine stie ce lucruri (predominant amuzante), am grabit pasul (sau ne-am aruncat mai cu tupeu pe iarba, luand si bete in fund sau slavind momentul in care am decis sa purtam chiloti) si am reconstituit povestea ciobanului cu 300 (-298) de oi in noua varianta (dupa cum se poate observa, am avut tendinta de a adapta folclorul).

Bear Grylls ar fi fost invidios pe Burly care s-a autoproclamat "zeul" slalomului montan si al offroading'ului, iar noi am fi fost bucurosi sa beneficiem de un marcaj mai bun sau de un GPS mai eficient. In coborarea spre Varful cu Dor, fetele "roz" au primit flori de la Burly, au facut poze si s-au bucurat de un peisaj superb. Pe la 1600 m, ne tot intrebam unde se termina drumul, pe la 1400 m, Burly porneste pe scurtaturi (cu toate astea, fetele sosesc inaintea lui o data si renunta la competitie, multumindu-se cu acea victorie).

Ce sa faci cand ai in fata domenii regale si in dreapta banda albastra?!? Pey... Desigur, urmezi banda albastra... Si ghici, surpriza... Primesti la pachet un drum interminabil si o intalnire de-a dreptul uimitoare cu CaveWoman, CaveMen si batul primordial... Adaptati la noile conditii, ei ne prezinta felul in care a aparut focul, cum se ofera luciu mobilei si drept bonus un spectacol cu muzica traditionala (se pare ca de pe vremuri CaveWoman era mai priceputa intr-ale inventiilor). Satuli de drumul interminabil, pornim minunatul GPS de pe Android si constatam cu stupoare ca drumul forestier pe care mergem este chiar E60 si ca dupa 15 minute de mers suntem in acelasi loc. Peste tot, banda albastra, desigur...

Dupa inca 5 km de disperare, ajungem in Sinaia, Burly e mandru de faptul ca a dat burta jos, eu ma vaiet de numai pot de talpi, iar Cristina ne arata cum se comporta cu adevarat un om obisnuit cu muntele. Printre altele, case superbe, catelusi si pisici adorabile (Cristina mangaindu-i, Burly maraind mai ceva ca un leu:)) )...Ultima destinatie in Sinaia, gara... Guess what? Banda albastra... Negru in fata ochiilor.

Masa plina (Activitatea noastra de baza), gratar unde fetele au chef de "bataiala" (dupa 10 ore de mers, suntem cei mai fresh din toata tabara...ca-n reclamele la Duracell)... Premiul nostru, o sticla de Bucegi de 2.5 l...Dezamagire maxima pentru alegerea berii...

Ajuns in camera... Telefoane incinse la maxim (toti 3 am ocupat liniile de Vodafone, baterii descarcate, asteptarea unor "barfe" bune de la Andreea... Dezamagireeeeee, Andreea n-are barfe, doar conversatii neinteresante de 40 de minute...OMFG:))...

2 and a half men... Ras... Andreea afla de ce a pierdut Cristina pariul (damn, de ce n-am vazut 2 and a half men pana acum)... Ras... Planuri pentru a doua zi...

Si acum...sectiunea pozeeeeeeeee (total madness):

To be continued.