Ziua 4: Lyon...Lyon...Auschwitz, pardon, Taize...
O seara nelinistita in autocar cu tot felul de incercari de a dormi, unele mai nereusite decat altele (asta cel putin din punctul meu si al Cristinei de vedere). Unii pierduti prin sacul de dormit, altii cu picioarele pe geam. Dimineata trezirea, inca nu ca la armata - veti citi zilele urmatoare si despre asta-, pe la o ora relativ tarzie pentru programul de excursie si apoi la plimbare prin Lyon. A fost ziua de instructaj intens pe autocar (nu faceti aia, nici pe cealalta, dar nu aveti voie nu stiu ce, dar grija cu chestia respectiva, dar rugati-va intens (sa nu va prindem)). Pacat ca eram mult prea adormiti ca sa mai fim atenti si la ceea ce ne spunea saracu' preot. Ca tot vorbim de preot si de cuvintele sale de duh, uitasem de seara cu nevoi...nevoi decente, bineinteles. Pey ce altfel de nevoi ai putea avea in primele seri in care iti petreci destul de mult timp in benzinarii? Revenind, la drumul nostru spre Taize... vedem noi cateva imagini, interviuri cu cei care au fost in anii trecuti si ne uitam la ei destul de ciudat... Pe masura ce inaintam, peisajul ne facea sa credem ca ne rupem treptat de civilizatie, obstacole in calea asta mai ramaneau indicatoarele unde mai zaream si noi un Paris/Lyon din cand in cand. In cele din urma ajungem la destinatie, lasand in urma si in jurul nostru praf, muuult praf. Coboram, ne luam bagajele, atitudinea de tarancute si privim. In gand ne vine intrebarea: "Da' mai spre Sahara nu ne puteau duce si ei?". Fetele noastre incepusera sa prinda contururi tot mai diverse, de oameni destul de chinuiti. Ne uitam unii la altii, dupa caz ne facem cruce si apoi incep conversatiile. Liliana si Nitzu isi fac propriul program de mers al avioanelor, isi aduc aminte subit de parinti si de viitoarea lor calatorie in Franta: "parca e peste o zi, doua, nu-i asa? Ceva mai rapid daca se poate!!!". Dupa putina prajeala la soare, se gandesc sa ne mute si pe noi o idee mai la umbra. Andrei se apuca de carat geanta cu "machiajele", Burly cara bagajul micut al Aurei, iar noi...caram si noi ce putem, ca doar n-om fi Superman. Printre bagaje se aud diverse supozitii despre locatie, cea mai des amintita fiind "Auschwitz". Pregatiti de tot ce se poate intampla, ne bagam si noi inauntru cu restul si ne impartim dupa varsta. Mai smecheri ne ascundem pe undeva mai prin spate ca, deh, auzisem si noi ca-i mai bine asa. Nitzu atrage priviri dragute catre grupul nostru cu ajutorul glumelor sale si a invocarilor frumoase la adresa popei. Asteptam noi sa ne strangem toti si apoi incepe strigarea listei(nu a lui Schindler, ce credeati, a lui Balan, bineinteles). Prima pe lista neagra, Cristina; o urmeaza indeaproape Liliana si apoi eu. Baietii erau prapaditi pe jos de ras ca uita-le si pe astea, au picat de fraiere. Peste 2 minute le vine si lor randul pe lista si noua la ras. Aura ramasese intr-un coltisor alaturi de Valentina, dar nu a durat prea mult caci bestiile au luat-o cu ele sa fie responsabila. Dupa cateva minute de asteptare auzim ceea ce aveam de facut si fetele noastre se deschid amplu intr-un zambet. Ne dam coate si ne spunem altuia cat de bine am nimerit (romanului, munca ii place cel mai mult). Aflam ca trebuie sa avem in grija 10 micute dragalase :-" si ca vom fi responsabile pentru ceea ce fac ele timp de-o saptamana. Dupa ce ne caram cu totul la camere, incepem sa fim mai incantati de ceea ce se intampla in jurul nostru. Ramanem la parerea ca va fi o saptamana interesanta si ca probabil vom avea ce povesti dupa (se observa deja...).
Alte evenimente remarcabile:
- prima sesiune de rugaciuni (de data asta fara fragmente de genul "Doamne, da-i popei inspiratie sa ne caute in partea opusa ascunzisului", "Doamne, da-mi putere sa fug cat mai tare", "Doamne, fa-ma mic, sa tind spre invizibil!"); Experienta placuta de asemenea
- prima placa de par remarcata e deschizator de drumuri...leaga oamenii prin conversatii (de-ar fi fost si singura... cu placile de par, ondulatoarele si uscatoarele de acolo le faceam oamenilor din Taize coafoare cat pentru 4-5 cartiere din Paris->rugaciunea zilei - Doamne, infoaie-te [in parul meu si da-i volum!]);
O seara nelinistita in autocar cu tot felul de incercari de a dormi, unele mai nereusite decat altele (asta cel putin din punctul meu si al Cristinei de vedere). Unii pierduti prin sacul de dormit, altii cu picioarele pe geam. Dimineata trezirea, inca nu ca la armata - veti citi zilele urmatoare si despre asta-, pe la o ora relativ tarzie pentru programul de excursie si apoi la plimbare prin Lyon. A fost ziua de instructaj intens pe autocar (nu faceti aia, nici pe cealalta, dar nu aveti voie nu stiu ce, dar grija cu chestia respectiva, dar rugati-va intens (sa nu va prindem)). Pacat ca eram mult prea adormiti ca sa mai fim atenti si la ceea ce ne spunea saracu' preot. Ca tot vorbim de preot si de cuvintele sale de duh, uitasem de seara cu nevoi...nevoi decente, bineinteles. Pey ce altfel de nevoi ai putea avea in primele seri in care iti petreci destul de mult timp in benzinarii? Revenind, la drumul nostru spre Taize... vedem noi cateva imagini, interviuri cu cei care au fost in anii trecuti si ne uitam la ei destul de ciudat... Pe masura ce inaintam, peisajul ne facea sa credem ca ne rupem treptat de civilizatie, obstacole in calea asta mai ramaneau indicatoarele unde mai zaream si noi un Paris/Lyon din cand in cand. In cele din urma ajungem la destinatie, lasand in urma si in jurul nostru praf, muuult praf. Coboram, ne luam bagajele, atitudinea de tarancute si privim. In gand ne vine intrebarea: "Da' mai spre Sahara nu ne puteau duce si ei?". Fetele noastre incepusera sa prinda contururi tot mai diverse, de oameni destul de chinuiti. Ne uitam unii la altii, dupa caz ne facem cruce si apoi incep conversatiile. Liliana si Nitzu isi fac propriul program de mers al avioanelor, isi aduc aminte subit de parinti si de viitoarea lor calatorie in Franta: "parca e peste o zi, doua, nu-i asa? Ceva mai rapid daca se poate!!!". Dupa putina prajeala la soare, se gandesc sa ne mute si pe noi o idee mai la umbra. Andrei se apuca de carat geanta cu "machiajele", Burly cara bagajul micut al Aurei, iar noi...caram si noi ce putem, ca doar n-om fi Superman. Printre bagaje se aud diverse supozitii despre locatie, cea mai des amintita fiind "Auschwitz". Pregatiti de tot ce se poate intampla, ne bagam si noi inauntru cu restul si ne impartim dupa varsta. Mai smecheri ne ascundem pe undeva mai prin spate ca, deh, auzisem si noi ca-i mai bine asa. Nitzu atrage priviri dragute catre grupul nostru cu ajutorul glumelor sale si a invocarilor frumoase la adresa popei. Asteptam noi sa ne strangem toti si apoi incepe strigarea listei(nu a lui Schindler, ce credeati, a lui Balan, bineinteles). Prima pe lista neagra, Cristina; o urmeaza indeaproape Liliana si apoi eu. Baietii erau prapaditi pe jos de ras ca uita-le si pe astea, au picat de fraiere. Peste 2 minute le vine si lor randul pe lista si noua la ras. Aura ramasese intr-un coltisor alaturi de Valentina, dar nu a durat prea mult caci bestiile au luat-o cu ele sa fie responsabila. Dupa cateva minute de asteptare auzim ceea ce aveam de facut si fetele noastre se deschid amplu intr-un zambet. Ne dam coate si ne spunem altuia cat de bine am nimerit (romanului, munca ii place cel mai mult). Aflam ca trebuie sa avem in grija 10 micute dragalase :-" si ca vom fi responsabile pentru ceea ce fac ele timp de-o saptamana. Dupa ce ne caram cu totul la camere, incepem sa fim mai incantati de ceea ce se intampla in jurul nostru. Ramanem la parerea ca va fi o saptamana interesanta si ca probabil vom avea ce povesti dupa (se observa deja...).
Alte evenimente remarcabile:
- prima sesiune de rugaciuni (de data asta fara fragmente de genul "Doamne, da-i popei inspiratie sa ne caute in partea opusa ascunzisului", "Doamne, da-mi putere sa fug cat mai tare", "Doamne, fa-ma mic, sa tind spre invizibil!"); Experienta placuta de asemenea
- prima placa de par remarcata e deschizator de drumuri...leaga oamenii prin conversatii (de-ar fi fost si singura... cu placile de par, ondulatoarele si uscatoarele de acolo le faceam oamenilor din Taize coafoare cat pentru 4-5 cartiere din Paris->rugaciunea zilei - Doamne, infoaie-te [in parul meu si da-i volum!]);
*Later update: Mai stiti voi sacul ala de dormit de il cara toata lumea, nestiind al cui e. Imi aduc aminte ca toata lumea era enervata ca trebuie sa-l care si ca nimeni nu si-l revendica: "Cine, mama zmeului, si-a uitat bagajul asta?/"care-i tampitul care isi uita sacul tot timpul?"... Ei bine, am aflat in prima zi ca sacul de dormit era al meu, mi-l adusese Sebi, dar a uitat sa-mi precizeze asta. M-am gandit sa va dezleg enigma celor care inca nu ati aflat, poate asa au unde sa se directioneze "rugaciunile" voastre...:)
Yoy, cat am scris... Mai lasam si pe alta data ca e ora cam tarzie si v-am plictisit deja... Acum pozeee:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu