Inocenta cu aroma de mister

Printre foile ingalbenite de timp am gasit urmatorul eseu de prin "tineretile" mele... O sa postez din timp in timp fragmente din el deoarece e destul de mare... Sper sa va placa...
Adolescenta, pulbere fina desprinsa la ruperea de fericita copilarie, timpul primelor nelinisti si al visarii, al sperantelor si al iubirii, vreme de reflectie si de modelare a personalitatii.

Ne trece timpul atat de repede si nici nu observam cum incetul cu incetul ne dezlipim de vremurile fericite ale copilariei si ne indreptam cu pasi repezi spre alte timpuri, cand totul se schimba, cand realitatea se transforma din ce in ce mai mult si o simtim tot mai aproape de adevar, desi e tot mai dura, ne pedepseste cu amagiri tot mai mult. Lasam usor in urma aceea lume in care eram protejati de orice lucru si eram centrul existentei noastre. Intram tot mai adanc intr-o lume pe care o impartim cu totii, pe care o vedem atat cu bune, cat si cu rele.

Ne permitem insa, sa ne agatam de orice speranta si sa zburam pe culmile bucuriei cu gandul ca totul va fi bine pentru noi, dar daca ceva ne face sa cadem, ne lovim atat de tare, incat suferinta ne rapune de tot. Ne revenim cu ajutorul unui prieten adevarat care este dispus sa primeasca durerea pe care noi vrem tot mai mult sa o impartim caci ni se pare enorma pentru a o suporta singuri. Ne vindecam astfel ranile aripilor si incercam din nou sa zburam spre cerul care ni se pare din nou pustiit de nori, de un azur care pare a fi un ocean al linistii sufletesti si al iubirii.

Invatam sa iubim, traim la maxim orice sentiment si il ducem pana aproape de extreme. E vremea primelor iubiri, e timpul sa ne cautam fiecare fericirea si idealul nostru in iubire... Avem atat de multa iubire pentru cineva cat sa-i umplem sufletul de fericire, sa-l cufundam in oceanul bucuriei si apoi sa-l inaltam pe piedestalul suprem al inimii noastre. Gasim aceea persoana de mai multe ori, dar de fiecare data realizam ca e ceva ce lipseste, renuntam, suferim, mergem mai departe si iar cautam, si tot asa, dar intr-o zi ne oprim si am vrea sa intoarcem timpul inapoi…E prea tarziu, e totul prea schimbat si simtim gustul amar al regretului. La orice mica deziluzie, la toate incercarile nereusite, la visele frante si la sentimentele neimpartasite suferim enorm.