A fost odata un taram vrajit pe care au pasit 3 temerari… Un tinut necunoscut, cu „primejdii” la tot pasul, o zona in care tare necesar era un GPS pentru a putea gasi o scoala ascunsa printre padurea deasa… A fost odata o vreme care a insemnat o comoara plina de amintiri minunate… A fost dupa-amiaza amintirilor frumoase, dupa-amiaza in care am lasat deoparte grijile renovarii, nervii timpului pierdut, atentia pentru ultimele retusuri (sper ultimele), o dupa-amiaza in care am redescoperit ca viata se masoara de fapt in clipele minunate pe care le-ai petrecut si nu in varsta pe care o ai… Blog’ul a aparut destul de tarziu pentru a putea aduce aminte de InfoMatrix, concursul care ne-a adus multe lucruri frumoase mie si colegilor mei… Dincolo de toata nebunia de dinainte, toata agitatia pentru a face lucrurile cat mai bine, a ramas aroma acelor momente, savoarea secundelor petrecute acolo… Am fost norocosi sa ne bucuram de aceasta experienta doi ani la rand, unul mai deosebit decat celalalt… O experienta care ne-a schimbat, ne-a facut mai nebuni, ne-a apropiat mai mult, desi aparent de indeparta (Andrei, saracul, invatase deja rolul de mediator dintre mine si Ady)… Chiar acum voi cauta prin blog’ul lui Ady cateva amintiri in plus despre concurs… Am ras enorm aducandu-ne aminte prin cate „probe initiatice” a trebuit sa trecem… Drumul aparent infinit pana la scoala, cand eu spuneam ca descoperisem panoul de iesire din Bucuresti dupa ce plecasem de undeva aproape de centru, drumul in care colegul meu Ady mai avea putin si isi lua rucsacul la picioare… Daca ne vedea cineva, ar fi spus ca suntem 2 variante ale lui Pacala plimbandu-ne cu „usa” dupa noi… Noptile de la camin cand ne certam pentru locul mai bun si ajungeam sa dormim cat de cat chinuiti si noaptea in care aveam locuri foarte bune si nu puteam sa dormim… Aglomeratia amuzanta care ne facea sa ne apropiem si mai tare, diminetile in care trebuia sa fiu impinsa pe usa afara ca sa putem ajunge la timp, drumul cu metroul care ne manca toata rabdarea caci ne urcam la inceputul calatoriei si ajungeam sa coboram ultimii… Tablourile care ne incomodau sa avem un cinematograf de lux (asta e ceva mai de demult)… Detaliile infime care contau atat de putin si totusi atat de mult (Rochia aia nu avea dantelaaaaaa!!!)… Calatoriile cu masina in care tipam in loc sa vorbim ca oamenii, pentru a alunga somnul… Steagurile pe care le-am carat prin tramvai de ziceau oamenii ca am innebunit… Replica memorabila: „Mie imi vine sa iau rucsacul asta in picioare si sa merg in maini!!!” Fotbalul lui Ady pentru care ne venea sa-l mancam de viu, mofturile mele pentru care as fi trebuit batuta… Orele de ras din cabinetul de la scoala… Mail’ul meu care esuase datorita incapatanarii noastre de a trimite si primi mail’uri de pe aceeasi adresa… Si muuulte altele…Medaliile, bucuria din sufletele noastre, zambetele si rasetele pe care ni le aduc aceste amintiri… A fost odata InfoMatrix pentru noi, vor fi pentru totdeauna aceste amintiri in sufletele noastre! Iar voua…nu-mi ramane decat sa va multumesc pentru aceste momente; stiti voi, sunteti grozavi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu