Pur si simplu fara cuvinte...

E ultima seara inainte de plecarea la facultate, o seara in care am ramas fara cuvinte... N-am putut sa spun nimic, am lasat doar cateva lacrimi sa cada si sa cristalizeze sentimentele mele... Sunt trista din doua motive, care insa imi spun acelasi lucru: viata e plina de neasteptat, iar timpul e ireversibil! Nu-mi gasesc cuvintele potrivite sa exprim ceea ce simt, e ceva intre nostalgie si tristete, o adiere rece ca un vant de toamna in sufletul meu... Ma voi opri aici si voi continua alta data, atunci cand voi gasi puterea sa privesc inainte. Pastrez in suflet familia, pe Happy, anii de liceu, copilaria, momente placute, coltisorul meu din casa, paradisul meu si prietenii(:X)! Iar pe voi, Denisa si Andrei, va voi tine mereu aproape de suflet, indiferent de distanta... Cred ca stiti ca deja sunteti parte din mine!... Nu mai pot scrie...

Alaturi de ingeri...

O seara atat de trista... Pe langa faptul ca se apropie plecarea la facultate, am aflat ca un amic a murit... Am ramas fara cuvinte mai ales ca era o persoana plina de viata, o persoana in prezenta careia nu puteai sa nu razi si un amic de incredere... Viata e plina de neprevazut, totul e efemer, fiecare clipa se scurge spre neant, iar ceea ce ramane in urma noastra sunt momentele frumoase pe care le oferim celor dragi. Sunt convinsa ca Larry ne va veghea de undeva de sus! Nu te vom uita niciodata!

Dincolo de moarte-i nemurirea

Poezie de Sorel_amore

E intuneric si lumina totodata,
O lacrima se scurge din lumea-ntunecata,
Un trandafir isi leapada petalele maiestre,
Incet, incet in intuneric se-ofileste.

Stelele cad din bolta cerului albastra
Soarele-apune acum si-n viata noastra
O liniste eterna, un intuneric sfant
Domnesc acum intruna pe Pamant.

Sufletul meu e un abis imens
Lipsit de viata, fara de sens
Viitoru-i o enigma, fara margini, far' de sens
E dincolo de moarte ... e imens

Incerc acum sa-l readuc la viata
Dar in zadar, nu pot sa ii fac fata
E prea puternic, prea impunator
Iar eu sunt doar un simplu muritor.

Andrei Pavel si-a luat ramas-bun de la competitiile sportive

Andrei Pavel s-a retras azi din competitiile sportive, insa nu va renunta definitiv la tenis. Al doilea tenismen roman, dupa Ilie Nastase, va continua sa fie antrenorul multor juniori care spera sa-i calce pe urme. Desi vizibil emotionat, Andrei Pavel s-a tinut tare si nu a plans in fata spectatorilor sai. In urma meciului demonstrativ cu croatul Goran Ivanisevici, "cneazul" a oferit celor din public 30 de mingi cu autograful sau, multumind tuturor implicati, mentionand ca fara ei tenisul nu ar exista. Meciul s-a "incheiat" pe melodia "Show must go on" a celor de la Queen la scorul de 5-4 pentru roman, sugerand faptul ca "spectacolul trebuie sa continue".

Am urmarit de la tv cateva fragmente din acest meci si pot spune ca partea care mi-a placut enorm a fost aceea in care i s-a cantat melodia "Sa nu-mi iei niciodata dragostea" de la Holograf. Am redescoperit cat de mult imi place acest cantec, ca fiecare dintre noi are un ceva/cineva anume la care tine enorm. Surprizele au continuat sa se tina lant pentru tenismen, fiind o dupa-amiaza deosebita.

Back home...

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris ceva... Aceasta lipsa poate fi justificata de faptul ca a trebuit sa ma deplasez spre "minunata" capitala pentru a lua camera de camin... 2 zile obositoare datorita drumului, agitatiei dinainte, unei nopti partial dormite, dar frumoase pentru ca le-am petrecut cu persoane apropiate mie. Multumita unor prieteni, am ajuns si la finalul unui meci foarte frumos de tenis si pot spune ca am ramas cu cateva amintiri frumoase. In legatura cu caminul,in cele din urma totul a fost ok, desi intre timp aflasem ca nu se rezolvase asa de bine pentru toti... Insa cum spuneam, un ajutor divin a aranjat intr-un final lucrurile in asa fel incat totul sa fie ok...
Cat despre caminul meu... Pot spune ca nu ma asteptam sa arate atat de ok, la o prima analiza lucrurile sunt aranjate destul de bine, e nevoie doar de mici retusuri si echipari astfel incat totul sa fie confortabil... Paturi etajate, mobilier nou, baie la camera, si spatiu destul de mare; o imagine pe care nu credeam ca o voi gasi inca din anul 1 in camine... Sper ca si colegele sa fie suuper si sa fie un prim an de facultate plin de momente frumoase.

Few words...

Exista un vers, exista un gand,
Exista un val ce ne duce purtand,
Exista o lume, exista o zi
de a carei prezenta odata ne vom aminti...

O stea a aparut pe cer...

Un ultim omagiu pe care i-l aducem actorului Nicu Constantin, un om care a stiut sa ne aduca zambetele pe chipuri ori de cate ori il vedeam sau ascultam. Un mare actor, o personalitate marcanta care raspandea in jur buna dispozitie. Dupa o viata in care a adus numai bucurie oamenilor, a sosit ziua in care ne-a intristat pe toti, ridicandu-se la cer. A fost una dintre marile stele ale divertismentului romanesc, un "monstru" sacru al comediei, un talent care a stiut cum sa insenineze vietile celorlalti. Din pacate, se sting incet-incet multe valori ale vietii culturale romanesti, valori care au lasat in urma o activitate deosebita, chipuri vesele, momente frumoase...
Actorul Nicu Constantin a fost înmormântat, sâmbătă după-amiază, în cimitirul din Eforie Sud, în prezenţa a peste o sută de persoane. Nicu Constantin a murit, marţi, 15 septembrie, în urma unui stop cardiorespirator, după ce a fost internat timp de peste patru luni la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Capitală, pentru suferinţe pulmonare severe.
Inveseleste ingerii, maestre!

Never is a long time...

Acesta e titlul melodiei pe care am pus-o pe repeat all day long... Au fost cateva zile in care am lipsit din "blogosfera" datorita micilor lucruri pe care le-am avut de facut, dar sper sa revin in totalitate in curand... Poate ca activitatea redusa din ultimul timp este rezultatul unei stari nu prea bune si a unei oboseli inexplicabile, dar asta e o cu totul alta poveste... A fost o saptamana in care am ajuns si pe la scoala si am retrait nostalgia de a fi terminat liceul, o saptamana in care am redovedit cat pot fi de aiurita (prietenii stiu de ce:) ), poate ultima saptamana pe care o voi petrece integral acasa inainte sa plec la facultate... M-a apucat nostalgia de cand am aflat ca vineri dimineata trebuie sa fiu prezenta in Bucuresti pentru camera de camin... Realizez cu tristete ca se apropie plecarea si acest lucru rupe din sufletul meu toata bucuria... Simt cum se sterg in urma mea pasii trecutului, cum prezentul se preschimba in trecut asa cum adierea calda a verii s-a transformat in vantul rece de afara... Cred ca va urma inca un capitol frumos din viata, dar parca nu ma simt pregatita inca sa-l inchid pe acesta, dar timpul nu prea are chef sa-mi asculte dorintele... In fine, nu mai vreau sa continui sa raspandesc nostalgie in jurul meu... In plus, toata lumea imi spune ca nu-si da seama ce voi face eu in marea capitala la cat de aiurita sunt, ca probabil imi trebuie un baby-sitter, doar sunt campioana la capitolul acesta...
Revenind la lucruri mai frumoase, va aduc in atentie doua melodii care mie mi-au placut mult:
Roxette - Never is a long time;
Tiesto&Priscilla - I am strong (super vocea);

Books...books....books

A sosit vremea de mutat inapoi... Cu mult entuziasm si voie buna am ajuns in fata cartilor... Noroc cu baietii ca au rezistat si nu si-au pierdut buna dispozitie... Printre tot felul de titluri, care mai de care mai amuzant sau sugestiv, chipurile noastre conturau tot mai multe zambete... Am ras, am ras de oboseala, am ras de situatie... Am descoperit ca sunt atatea carti pe care nu le-am citit, ca sunt numeroase carti de care nu ma leaga nimic, ca unele dintre ele par de pe alta lume, ca altele au titluri amuzant de serioase(daca gasisem si solutia pentru laboratorul unui "astronaut" amator si reusisem sa aflam cu se ajunge de la electricitatea ionica la racheta...). Stiu ca unele dintre ele sunt de-a dreptul inutile, dar cu greu renunt la o carte. A fost o zi obositoare, dar frumoasa, o zi in care am incercat sa imbinam utilul cu placutul (dar cred ca mai mult a trebuit sa fie partea utila), o zi in care am compensat lipsa scolii cu prezenta cartilor...
Promit ca pe viitor sa ma gandesc de doua ori cand voi cumpara o carte...dar sunt convinsa ca niciodata nu voi renunta la o carte din lipsa de spatiu...:)
P.S. Versuri gasite pe niste foi. Cred ca sunt versuri notate de mama mea de la cineva "talentat" din vremuri trecute, care din pacate nu sunt terminate...
Pe o strada-ngusta
Intr-un bloc decent,
Unde bate vantul
Si-i pe jos ciment

Plange si suspina
Tanara domnita
Ca-i luat curentul
Si apa-i oprita

Si ca la serviciu
Sotul ei iubit
A plecat la 6
Si n-a mai venit

Orologiul bate 10 jumatate
Dar la bloc, in usa,
Oare cine bate?

Eu sunt, sotioara,
M-am facut covrig
In autobuze,
Poti sa mori de frig.

Tanara domnita, sare sa-i deschida
Insa mama soacra
Din balcon ii striga:

- Noaptea e tarzie,
Esti un derbedeu,
N-ai adus chenzina,
Nu-ti sunt mama eu.

- Nu sunt eu de vina
Daca soarta noastra e data de armata
Am muncit ca prostul
Pe 50%.

Un nou inceput...

A inceput scoala... Anul acesta am privit aceasta zi din alta perspectiva, dupa 12 ani in care am vazut-o ca ziua bucuriei revederii colegilor, nostalgiei verii trecute, viselor pentru viitoarea vacanta, neplacerii de a te trezi devreme, dar si a oportunitatii unice de a fi licean... As mai vrea un an de liceu, un an in care sa stiu ca trebuie sa profit mai mult de fiecare moment, in care sa ma apropii mai mult de persoanele care au facut parte din viata mea, in care sa pretuiesc enorm prietenia, in care sa vad partea plina a paharului, in care sa inteleg ca mai presus de toate important e sa inveti sa fii om... Nu pot spune ca am fost un simplu observator, ar fi gresit sa spun asta... A fost frumos sa revezi locul si oamenii care ti-au format personalitatea intr-o anume masura, a fost nostalgic sa vezi generatia care ti-a calcat pe urme in clasa si sa te gandesti ca ai fost si tu odata la fel, boboc... Lasand deoparte toate cuvintele astea, vreau doar sa va spun sa va bucurati din plin de liceu/scoala; e un loc al amintirilor frumoase, al clipelor amuzante, al prieteniei...

Friends...

Desi am mai scris o data acest post sunt nevoita sa-l scriu a doua oara datorita minunatei conexiuni la internet... Nu stiu daca v-am spus pana acum, dar daca ar fi sa incadrez cronologic aceasta conexiune as incadra-o la epoca antica (prietenii stiu de ce)... Si daca tot e vorba de prieteni, pot spune ca ei sunt o parte importanta din viata mea si cred ca v-ati dat seama de acest lucru din posturile mai vechi... Pentru ei si pentru clipele minunate petrecute in compania lor sunt urmatoarele versuri (al caror laitmotiv este cuvantul "prietenii" - amintiri de la ora de romana din liceu)...:)

Prietenii stiu sa ierte cu blandete,
Prietenii stiu sa te "certe" cu tandrete,
Prietenii te invata ce e bucuria,
Prietenii stiu sa imparta fericirea,
Prietenii cu caldura te imbratiseaza,
Prietenii iti arata ca acest sentiment dureaza,
Prietenii iti insenineaza chipul cu un zambet,
Prietenii iti fredoneaza al vietii cantec,
Prietenii se inteleg, se asculta, se ajuta
Si mai presus de toate, prietenii nu se uita!

Back in time...11 septembrie 2001

Poate ca din dorinta mea de a-mi exprima sentimentele de prietenie, am scris mai repede acel post... Nu am uitat insa ca acum 8 ani au avut loc nefericitele evenimente din America... Atacuri teroriste, jocuri strategice meschine, planuri diabolice, sau doar dorinta de imbogatire a unor persoane... Nici acum nu se stie concret care a fost adevarul din spatele acestui eveniment si probabil ca va trebui mult timp pana se va afla care au fost realele evenimente. Cert este faptul ca au avut de suferit foarte multe persoane: raniti, familii indoliate, oameni trecuti spre nefiinta... Acesta a fost pretul platit pentru un plan meschin... Un pret prea mare pentru orice miza, pentru orice strategie, pentru orice lupta, pentru orice politica...
Nu vreau decat sa aduc un omagiu tuturor celor care au avut de suferit in urma acestor atentate, celor care au lasat in urma lor suferinta pierderii, familiilor si persoanelor lor dragi!

A fost odata…

A fost odata un taram vrajit pe care au pasit 3 temerari… Un tinut necunoscut, cu „primejdii” la tot pasul, o zona in care tare necesar era un GPS pentru a putea gasi o scoala ascunsa printre padurea deasa… A fost odata o vreme care a insemnat o comoara plina de amintiri minunate… A fost dupa-amiaza amintirilor frumoase, dupa-amiaza in care am lasat deoparte grijile renovarii, nervii timpului pierdut, atentia pentru ultimele retusuri (sper ultimele), o dupa-amiaza in care am redescoperit ca viata se masoara de fapt in clipele minunate pe care le-ai petrecut si nu in varsta pe care o ai… Blog’ul a aparut destul de tarziu pentru a putea aduce aminte de InfoMatrix, concursul care ne-a adus multe lucruri frumoase mie si colegilor mei… Dincolo de toata nebunia de dinainte, toata agitatia pentru a face lucrurile cat mai bine, a ramas aroma acelor momente, savoarea secundelor petrecute acolo… Am fost norocosi sa ne bucuram de aceasta experienta doi ani la rand, unul mai deosebit decat celalalt… O experienta care ne-a schimbat, ne-a facut mai nebuni, ne-a apropiat mai mult, desi aparent de indeparta (Andrei, saracul, invatase deja rolul de mediator dintre mine si Ady)… Chiar acum voi cauta prin blog’ul lui Ady cateva amintiri in plus despre concurs… Am ras enorm aducandu-ne aminte prin cate „probe initiatice” a trebuit sa trecem… Drumul aparent infinit pana la scoala, cand eu spuneam ca descoperisem panoul de iesire din Bucuresti dupa ce plecasem de undeva aproape de centru, drumul in care colegul meu Ady mai avea putin si isi lua rucsacul la picioare… Daca ne vedea cineva, ar fi spus ca suntem 2 variante ale lui Pacala plimbandu-ne cu „usa” dupa noi… Noptile de la camin cand ne certam pentru locul mai bun si ajungeam sa dormim cat de cat chinuiti si noaptea in care aveam locuri foarte bune si nu puteam sa dormim… Aglomeratia amuzanta care ne facea sa ne apropiem si mai tare, diminetile in care trebuia sa fiu impinsa pe usa afara ca sa putem ajunge la timp, drumul cu metroul care ne manca toata rabdarea caci ne urcam la inceputul calatoriei si ajungeam sa coboram ultimii… Tablourile care ne incomodau sa avem un cinematograf de lux (asta e ceva mai de demult)… Detaliile infime care contau atat de putin si totusi atat de mult (Rochia aia nu avea dantelaaaaaa!!!)… Calatoriile cu masina in care tipam in loc sa vorbim ca oamenii, pentru a alunga somnul… Steagurile pe care le-am carat prin tramvai de ziceau oamenii ca am innebunit… Replica memorabila: „Mie imi vine sa iau rucsacul asta in picioare si sa merg in maini!!!” Fotbalul lui Ady pentru care ne venea sa-l mancam de viu, mofturile mele pentru care as fi trebuit batuta… Orele de ras din cabinetul de la scoala… Mail’ul meu care esuase datorita incapatanarii noastre de a trimite si primi mail’uri de pe aceeasi adresa… Si muuulte altele…Medaliile, bucuria din sufletele noastre, zambetele si rasetele pe care ni le aduc aceste amintiri… A fost odata InfoMatrix pentru noi, vor fi pentru totdeauna aceste amintiri in sufletele noastre! Iar voua…nu-mi ramane decat sa va multumesc pentru aceste momente; stiti voi, sunteti grozavi!

"Ecuatii rezolvate de minti luminate"

Am gasit aceasta „matematica” scrisa pe niste foi uitate in colturi ascunse din casa… Pe mine m-a amuzat foarte tare. Sper sa va placa si voua!

Ecuatia 1

Omul = mancat + dormit + munca + distractie

Magar = mancat + dormit

Atunci:

Omul = magar + munca + distractie

Deci:

Omul – distractie = magar + munca

In alte cuvinte:

Omul care nu stie sa se distreze = Magar la munca

Ecuatia 2

Barbat = mancat + dormit + castig bani

Magar = mancat + dormit

Atunci:

Barbat – castig bani = Magar

In alte cuvinte:

Barbatul care nu castiga bani = Magar

Ecuatia 3

Femeia = mancat + dormit + cheltuiala

Magarul = mancat + dormit

Atunci:

Femeia = Magar + Cheltuiala

Deci:

Femeia – Cheltuiala = Magar

In alte cuvinte:

Femeia care nu cheltuie = Magar

Daca egalam ecuatia 2 cu ecuatia 3 obtinem:

Barbatul care nu castiga bani = Femeia care nu cheltuie

Deci

Barbatul castiga pentru a nu lasa Femeia sa devina Magar (Postulatul 1)

Femeia cheltuie pentru a nu lasa Barbatul sa devina Magar (Postulatul 2)

Deci avem:

Barbat + Femeie = Macar + castig bani + Magar + Cheltuiala

Atunci din postulatele 1 si 2 putem trage concluzia:

Barbat + Femeie = 2 Magari care traiesc fericiti impreuna!

Inocenta cu aroma de mister

Ce pretuieste cel mai mult un adolescent? Ce inseamna fericirea pentru el? Care este lucrul concret care ii aduce zambetul pe buze? Ne place sa traim clipa si sa profitam de orice secunda sa ne bucuram alaturi de prieteni. Toate lucrurile marunte ne fac sa zambim…zambim la auzul unei melodii indragite, zambim cand vedem cum viata ne surade, cand ne vedem aproape de cei dragi, cand realizam orice lucru mic. Ne bucuram tot ca niste copii si uneori suntem atat de copii…

Avem si momente mai putin placute si suferim la orice mica ambitie nerealizata. Suntem capriciosi si asa de schimbatori, dar totul e de inteles caci abia la varsta asta dam ochii cu adevarata viata si ne lovim de obstacole din ce in ce mai grele. Sunt clipe cand suntem nostalgici dupa copilaria aceea fericita care ni se pare uneori atat de departe desi a fost asa de aproape caci timpul e un lucru relativ. De fapt cred ca ceea mai mare dezamagire a noastra este ca totul este prea relativ intr-o lume pe care noi o vrem a concretului, caci daca totul ar fi concret n-ar mai trebui sa ne pierdem vremea cu intelegerea acestei relativitati. Ne incurcam in sentimente si lucruri uneori si singuri trebuie sa iesim din acest mare labirint acest lucru ne complicandu-ne existenta.

Asadar ce inseamna adolescenta? Sa fie o copilarie maturizata, sau o maturitate copila sau niciuna dintre ele. Cred ca este o perioada unica care nu se poate defini in functie de altceva, tocmai pentru ca are multe caracteristici specifice. Este vremea visarii si a imaginatiei pe care dorim sa le proiectam in viata de zi cu zi, a zambetelor si a clipelor de neuitat impartite zilnic cu amicii, a serilor pierdute cu sperante marete, a noptilor nedormite. Sunt momente ce raman acolo, in adancul sufletului pentru totdeauna si poate ca atunci cand timpul ne va purta departe pe aripile lui vom vrea cu disperare sa ne intoarcem la ele, dar dorintele noastre vor fi spulberate caci vor fi exact impotriva scurgerii timpului. Ne schimbam incetul cu incetul, insa acum, la adolescenta nu ne-a parasit aceea inocenta cu care priveam lucrurile cand eram copii, pe care secundele scurse probabil vor incerca sa o fure de la toti, la unii cu succes, la altii nu. Suntem la o rascruce de drumuri, in care facem alegerile cele mai importante, desi poate nu constientizam asta la timp, suntem purtati de adierea clipelor spre alte orizonturi, unele mai senine, altele mai innorate, important e ca noi sa stim cum sa le depasim pe toate.

Putem spune ca e perioada cand prinde contur personalitatea noastra, iar cei care ne modeleaza sunt cei care ne sunt alaturi, sunt cei care ne-au dat viata si ne-au invatat sa pasim pe drumul vietii si toti cei care ne-au aratat cum e sa simtim un anume sentiment. Trebuie sa multumim tuturor celor ce ne-au fost aproape pentru ca ne-au invatat ce inseamna devotament, tuturor celor care ne-au iubit pentru ca ne-au aratat ce inseamna iubire, tuturor celor care ne-au gresit pentru ca am invatat din greselile lor si stim acum sa nu le repeta, le multumim tuturor celor ce ne-au intors spatele cand ne-a fost mai greu pentru ca acum stim ca trebuie sa ajutam pe cineva pentru orice lucru infim. Trebuie sa multumim celor care ne-au transformat in ceea ce suntem acum.

Verdeee...

Am inceput sa scriu acest post savurand o cana de ceai calda care sa ma scape de o mica raceala si am realizat ca as avea atat de multe de scris, dar oboseala imi cam fura din inspiratie… Spun oboseala pentru ca a fost o zi plina cu doua ture de alergat prin magazine dupa diverse nimicuri, o zi in care a trebuit sa aleg, sa ma supar, sa invat ca trebuie sa zambesc (maine poate fi mai rau) si o seara „a nationalei” (cum ar spune anumite persoane). Seara a fost deosebita pentru mine doar din punctul de vedere al ploii si al faptului ca am vazut verde in fata ochiilor… Da, verdeeee…:) Aceasta e culoarea pe care am ales-o pentru camera… O culoare placuta pentru anumite persoane, prea intensa pentru gustul altora… Culoarea in care mi-am pictat micul univers.

Era sa uit unul dintre motivele pentru care scriu acum… Un film… Spanglish (Cum sa nu devii american)… este chiar in acest moment pe Pro Tv… Un film pe care l-am vazut de ceva vreme si care mi-a placut la momentul respectiv. O poveste care ne arata ca dincolo de bariera nationalitatii sau a limbilor vorbite putem comunica cu sufletele, ne intelegem daca stim sa ne ascultam unii pe alti. Va las pe voi sa descoperiti mai multe!

Si daca tot v-am recomandat un film, va aduc in atentie o melodie: To the moon – Voxis&Dj Andy. Personal, imi place foarte mult ritmul si linia melodica.

Daca tot incercam zilele trecute sa vad daca mai sunt romantica sau nu, vreau sa spun ca am primit un raspuns pe masura de la un amic foarte bun… E o vorba de suflet dupa cum spunea, o replica de agatat dupa cum glumeam eu, o metafora frumoasa a unui sentiment cu adevarat nobil: "cat de mult iti iubesti tu cea mai draga persoana...asta e doar ca un strop intr-o mare... fata de cat te iubesc eu pe tine".

Revin la realitatea mea si ma bucur de o seara in care pot sa aud sunetul ploii care cade, a picaturilor care lovesc geamul, a lacrimilor cerului care-mi racoresc sufletul, sa-mi aud inima si gandurile ascunse, sa-mi ascult sentimentele.

P.S. Maine va urma inca un fragmentel din eseu…

Inocenta cu aroma de mister

Printre foile ingalbenite de timp am gasit urmatorul eseu de prin "tineretile" mele... O sa postez din timp in timp fragmente din el deoarece e destul de mare... Sper sa va placa...
Adolescenta, pulbere fina desprinsa la ruperea de fericita copilarie, timpul primelor nelinisti si al visarii, al sperantelor si al iubirii, vreme de reflectie si de modelare a personalitatii.

Ne trece timpul atat de repede si nici nu observam cum incetul cu incetul ne dezlipim de vremurile fericite ale copilariei si ne indreptam cu pasi repezi spre alte timpuri, cand totul se schimba, cand realitatea se transforma din ce in ce mai mult si o simtim tot mai aproape de adevar, desi e tot mai dura, ne pedepseste cu amagiri tot mai mult. Lasam usor in urma aceea lume in care eram protejati de orice lucru si eram centrul existentei noastre. Intram tot mai adanc intr-o lume pe care o impartim cu totii, pe care o vedem atat cu bune, cat si cu rele.

Ne permitem insa, sa ne agatam de orice speranta si sa zburam pe culmile bucuriei cu gandul ca totul va fi bine pentru noi, dar daca ceva ne face sa cadem, ne lovim atat de tare, incat suferinta ne rapune de tot. Ne revenim cu ajutorul unui prieten adevarat care este dispus sa primeasca durerea pe care noi vrem tot mai mult sa o impartim caci ni se pare enorma pentru a o suporta singuri. Ne vindecam astfel ranile aripilor si incercam din nou sa zburam spre cerul care ni se pare din nou pustiit de nori, de un azur care pare a fi un ocean al linistii sufletesti si al iubirii.

Invatam sa iubim, traim la maxim orice sentiment si il ducem pana aproape de extreme. E vremea primelor iubiri, e timpul sa ne cautam fiecare fericirea si idealul nostru in iubire... Avem atat de multa iubire pentru cineva cat sa-i umplem sufletul de fericire, sa-l cufundam in oceanul bucuriei si apoi sa-l inaltam pe piedestalul suprem al inimii noastre. Gasim aceea persoana de mai multe ori, dar de fiecare data realizam ca e ceva ce lipseste, renuntam, suferim, mergem mai departe si iar cautam, si tot asa, dar intr-o zi ne oprim si am vrea sa intoarcem timpul inapoi…E prea tarziu, e totul prea schimbat si simtim gustul amar al regretului. La orice mica deziluzie, la toate incercarile nereusite, la visele frante si la sentimentele neimpartasite suferim enorm.

A fi sau a nu fi...romantic?!?

De dimineata am fost intrebata daca mai sunt romantica si sincera sa fiu am ajuns la concluzia ca in ultimul timp mi-am pierdut din romantism si ca latura mea visatoare si-a cam pierdut din "intensitate", dar am raspuns provocarii cu cateva versuri dragutze, as zice eu... Initial, nu aveam de gand sa scriu despre asta, insa mi-ar placea ca toti cei apropiati mie sa citeasca versurile (sper sa nu se supere persoana care le-a citit pentru prima data)... Asadar, pentru voi, prietenii mei, cei care imi faceti zilele mai frumoase!
What can i say
You just brighten up my day,
It's so nice to have such a friend
It feels like the world has no end.

Toamna

Nici nu imi dau seama cum sa intitulez acest post... A trebuit sa lipsesc o zi de acasa ca sa gasesc blog'ul intr-o stare destul de proasta, stare de care eu insami sunt de vina. Am fost nevoita sa schimb design'ul paginii, sa renunt la unele elemente functionale, oarecum sa incep de la capat. Cred insa ca acum totul arata destul de rau pentru mine si trebuie sa acord un timp destul de mare pentru refacerea problemelor. Nu pot lucra la blog pentru ca nu ma simt capabila sa-l refac acum, pentru ca sunt intr-o letargie specifica toamnei care abia a sosit, pentru ca am impresia ca duc lipsa de creativitate in acest moment. Ramane doar sa-mi cer scuze pentru inconveniente si sa incerc sa repar greselile cat mai curand.
Cum spuneam mai devreme, a venit toamna, poate chiar mai repede putin, caci, inca de ieri am avut parte de o vreme destul de mohorata. A fost o ploaie care a racit atmosfera si a rapus caldura verii cu multa usurinta. In armonie cu vremea de afara a fost si sufletul meu; parca fiecare picatura de ploaie era o sageata care mi-a strapuns sufletul cu o tristete apasatoare. Nu inteleg aceasta tristete brusca si sentimentele lipsite de speranta care ma incearca, dar sper ca totul va trece curand...