si o gramada de energie si buna-dispozitie pentru un traseu montan.
Dupa planuri si idei de mers pe munte, a urmat confruntarea cu telecabina...coada infernala, soare, oferte "excelente" de-a merge cu 4*4 si cosulete de mure care sa te ajute sa rescrii povestea "Scufitei rosii" in varianta cu ursul. In afara de ora de asteptare in care avansam 5 pasi o data la un sfert de ora, a urmat si vestea: oprim telecabina datorita vantului.
Cum turistului ii sta bine cu drumul si rucsacul Cristinei in spate, am hotarat sa urcam pe Jepii Mari pana sus la cabana Piatra Arsa si apoi sa vedem ce ramane de facut (mers la Babele sau coborat spre Sinaia). Un drum frumos, in care mai topaiam din cand in cand ca o capr(ioar)a care mi-a readus aminte de frumusetea muntelui. Dupa un timp, seful nostru de trib (care i-ar starni invidia lui Bear Grylls), ne-a gasit o motivatie geniala pentru destinatia finala: ceai cu rom. Dupa ce am atins varful, am facut dezbateri asupra felului in care am reactiona daca ne-am intalni cu ursul (dupa o intreaga analiza, am ajuns la concluzia ca Burly ii e frate, iar noi rude... detalii, aspecte deosebit de importante). Cu zambetul pe buze, glicemia adusa la nivel normal (traiasca dulciurile) am reusit sa ajungem la cabana... Am ajuns si la mult doritul ceai (insa, fara rom) si ne-am mai delectat si cu o mamaliguta cu branza care ne-a incalzit sufletul.
Ne-am echipat cu ambitie si haine groase si am luat-o incet-incet spre drumul jos spre Sinaia (fetele in roz insoteau marcajul albastru). Ne-am schimbat seful de trib pe Napoleon (parea mai kinky si ceva mai experimentat in intalnirile cu ursul), Cristina a demonstrat ca stie sa faca diferenta dintre ursul adevarat si ursul spion (antrenat special pentru intalnirile cu turistii). Invatacel al WoW'ului, Burly a creat vraji speciale in servetelul sau pentru a izgoni ursul si in caz de maxima urgenta a promis sa scoata la iveala bomba secreta (Hiroshima ar fi mic copil). Burly a admirat frumusetea vietii de cioban si s-a hotarat ca pana la sfarsitul coborarii sa exerseze abilitatile necesare acestei profesii (spectacol de care ne-am bucurat din plin de-a lungul drumului).
Dupa poze la "firul parului", am pornit usurel spre Poiana Stanii Regale, pe marcajul albastru desigur (nu vreti sa stiti ce sentimente ne starneste vederea acestui marcaj...). Cu zambetul pe chip si soarele sus pe cer, ne urmam seful de trib (la care ne intoarcem dupa ce observam ca Napoleon se topeste cand isi muta tricoul). Dupa vreo 2 opriri pe pajisti unde am stat sa contemplam privelistea si sa ne mai gandim la cine stie ce lucruri (predominant amuzante), am grabit pasul (sau ne-am aruncat mai cu tupeu pe iarba, luand si bete in fund sau slavind momentul in care am decis sa purtam chiloti) si am reconstituit povestea ciobanului cu 300 (-298) de oi in noua varianta (dupa cum se poate observa, am avut tendinta de a adapta folclorul).
Bear Grylls ar fi fost invidios pe Burly care s-a autoproclamat "zeul" slalomului montan si al offroading'ului, iar noi am fi fost bucurosi sa beneficiem de un marcaj mai bun sau de un GPS mai eficient. In coborarea spre Varful cu Dor, fetele "roz" au primit flori de la Burly, au facut poze si s-au bucurat de un peisaj superb. Pe la 1600 m, ne tot intrebam unde se termina drumul, pe la 1400 m, Burly porneste pe scurtaturi (cu toate astea, fetele sosesc inaintea lui o data si renunta la competitie, multumindu-se cu acea victorie).
Ce sa faci cand ai in fata domenii regale si in dreapta banda albastra?!? Pey... Desigur, urmezi banda albastra... Si ghici, surpriza... Primesti la pachet un drum interminabil si o intalnire de-a dreptul uimitoare cu CaveWoman, CaveMen si batul primordial... Adaptati la noile conditii, ei ne prezinta felul in care a aparut focul, cum se ofera luciu mobilei si drept bonus un spectacol cu muzica traditionala (se pare ca de pe vremuri CaveWoman era mai priceputa intr-ale inventiilor). Satuli de drumul interminabil, pornim minunatul GPS de pe Android si constatam cu stupoare ca drumul forestier pe care mergem este chiar E60 si ca dupa 15 minute de mers suntem in acelasi loc. Peste tot, banda albastra, desigur...
Dupa inca 5 km de disperare, ajungem in Sinaia, Burly e mandru de faptul ca a dat burta jos, eu ma vaiet de numai pot de talpi, iar Cristina ne arata cum se comporta cu adevarat un om obisnuit cu muntele. Printre altele, case superbe, catelusi si pisici adorabile (Cristina mangaindu-i, Burly maraind mai ceva ca un leu:)) )...Ultima destinatie in Sinaia, gara... Guess what? Banda albastra... Negru in fata ochiilor.
Masa plina (Activitatea noastra de baza), gratar unde fetele au chef de "bataiala" (dupa 10 ore de mers, suntem cei mai fresh din toata tabara...ca-n reclamele la Duracell)... Premiul nostru, o sticla de Bucegi de 2.5 l...Dezamagire maxima pentru alegerea berii...
Ajuns in camera... Telefoane incinse la maxim (toti 3 am ocupat liniile de Vodafone, baterii descarcate, asteptarea unor "barfe" bune de la Andreea... Dezamagireeeeee, Andreea n-are barfe, doar conversatii neinteresante de 40 de minute...OMFG:))...
2 and a half men... Ras... Andreea afla de ce a pierdut Cristina pariul (damn, de ce n-am vazut 2 and a half men pana acum)... Ras... Planuri pentru a doua zi...
Si acum...sectiunea pozeeeeeeeee (total madness):
To be continued.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu