Mi-am adus aminte ca l-am uitat inchis intr-o cutie. L-am pus acolo in ordine, as fi crezut eu, cu alte lucruri, cu sentimente, cu amintiri, cu vise... Si am uitat de el, am uitat sa-i dau drumul si sa-i eliberez fiecare secunda ca apoi sa ma pot bucura de aroma ei, iar in uitarea mea s-a asezat praful pe cutie, s-au schimbat persoanele "inchise" acolo sau ceea ce credeam eu ca sunt, s-a dus cerneala de pe foile in care-mi scrisesem visele si-au ramas amintiri pastrate in poze, in zambete inscriptionate pe o bucata de suflet, in dezamagiri sau sperante apuse sau rasarite de-a lungul vremii. Si s-au schimbat atatea lucruri, si au disparut peisaje, si au aparut altele noi, si-a ramas o umbra in intuneric de atunci cand am inchis cutia.
Pe acorduri de pian aud un indemn care-mi spune sa deschid cutia, sa indraznesc sa vad ce s-a schimbat si cum stau de fapt lucrurile in lumina, sa las visele care au reusit sa ramana sa vada si ce este in afara cutiei, sa dau drumul timpului si sa gust din aroma fiecarei secunde care iese afara din cutie, sa privesc ce si cine a mai ramas acolo si ce se sterge in timp. Si este atat de bine sa simti din nou aroma timpului care trece si sa te bucuri de fiecare secunda!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu