Fiecare parte din titlu e de fapt un element definitoriu al unei povesti de dragoste din filmul "Paris, je t'aime". Dupa primele 10 minute ale filmului eram inca confuza in ceea ce priveste ideea lui principala sau daca am facut o alegere buna privindu-l si renuntand la alt film, insa pana la final am fost convinsa ca nu am pierdut timpul.
Un Paris vazut prin ochii mai multor regizori, o poveste de dragoste ilustrand cat mai bine posibil orasul luminilor. Personaje expresive sau mai putin expresive, locuri celebre sau strazi simple, toate sunt adunate intr-un mozaic al dragostei sau suferintei. In mare parte, povestile imbracau in diferite intamplari ideea ca natura umana e oarecum incompleta fara iubire; unul dintre momentele care mi-a placut cel mai mult a fost acela cand unuia dintre personaje i s-a spus sa-si urmeze persoana iubita caci altfel va muri, inima lui incetand sa mai fie capabila de sentimente. Ceva asemanator am citit acum mai mult timp intr-o carte si anume ca majoritatea oamenilor mor la 20-30 de ani, dar sunt ingropati la 70-80. Oare reusim sa traim la maxim fara sentimente?! Anumite persoane ar spune clar ca nu, unii ar zice cu o mare convingere ca da, eu as crede doar ca fara sentimente am fi doar incapabili sa gustam din iluzia dulce - amaruie de fericire.
Pentru cei indragostiti de Paris, pentru cei carora inca le mai place sa viseze, pentru cei care cred in iubire "Paris, je t'aime" e un film ce merita vazut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu